Tîlhar prins de Moș Neculai

Administrator

Supărat că Moș Neculai l-a omis de pe lista cu daruri, Mihai B., de 18 ani, a vrut să-și facă singur un cadou, și nu oricum, ci tîlhărind un copil. în zona cinematografului Orizont din Bacău, în jurul orelor amiezii, Mihai B. a fost surprins de un subofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Bacău, pe cînd încerca să-i ia telefonul mobil unui minor, sub amenințarea unui cuter. Subofițerul, care se afla în timpul său liber, a sesizat echipa de intervenție din cadrul IJJ Bacău, dar l-a imobilizat singur pe agresor. Jandarmii i-au întocmit lui Mihai B. actele premergătoare pentru săvîrșirea infracțiunii de tîlhărie, iar atît dosarul, cît și făptuitorul au fost predați lucrătorilor din cadrul Poliției Bacău. Mihai B. a fost reținut pe bază de ordonanță și urmează a fi prezentat Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău, cu propunerea măsurii de arestare preventivă. Telefonul mobil a fost recuperat și predat părții vătămate. (Doina TIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.