Primul rîs vînat în județul Bacău în ultimii doi ani

Dimineață frumoasă la Brusturoasa. A fulguit toată noaptea, iar pe coama munților s-a așternut un pospai de nea. Sebastian Cantor s-a trezit cu noapte-n cap ș a început pregătirea. Ardea de nerăbdare să facă ceea ce văzuse în copilărie la bunicul său, Nicolae Dogaru, om cunoscut în zonă datorită faptului că fusese o viață întreagă paznic de vînătoare pe apa Asăului. Rucsacul și-l pregătise de cu seară. Arma, o pușcă de vînătoare Baikal IJ 43, o cumpărase cu vreo două săptămîni înainte de la magazinul de specialitate din Bacău. Emoțiile și nervii primei partide de vînătoare n-au durat prea mult. Aerul rece al înălțimilor și tovarășii dornici de treabă au fost suficiente. „Pe la 6.00, dimineața, am plecat. Un grup mai mare de vînători, pregătiți pentru mistreți, și nu numai. Aveam autorizație și pentru urs, rîs și cerbi. Adică pentru ce ne-o ieși în cale în părțile noastre”, a spus Sebastian. Au urcat mai bine de două ceasuri prin pădurile din zona Camenca. Gonașii în față, trupa de vînători în spate. Cele două degete de zăpăda timpurie arătau imaculat. Nici urmă de porci mistreți sau urși. Se făcuse ora 9.00, cînd, la o goană în desime, din plai și-a făcut apariția o vietate avînd o culoare gălbuie-roșcată pe laturi și spate, cu pete negre, și alb-gălbuie în partea centrală. Cu o agilitate extraordinară s-a băgat în tufișurile de lîngă pîrîu, unde a dispărut pentru o vreme. Urmele lăsate i-au făcut pe hăitași să creadă că felina nu era singură. Mai erau încă două animale, aproape la fel de mari. Cel puțin, după amprentele labelor din zăpăda. „Era o femelă cu doi pui. Erau mari pentru că urmele nu se puteau deosebi între ele”, ne-a explicat unul dintre vînători, Vasile Bejan. Cu toții s-au rînduit pentru pîndă. „Am stat cu ochii pe tufișuri aproape trei ceasuri. Știam că e acolo și dacă îl pierd din vizor, va fugi și nu-l voi mai prinde”, a explicat Sebastian Cantor. Deși începător, proaspăt membru al filialei Bacău a Asociației Județene a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS), tradiția moștenită de la înaintași și-a spus cuvîntul. De la cei 40 de metri distanță, Sebastian știa că nu ar putea rata ținta. Ori, dacă într-un chip sau altul ar fi dat greș, întîlnirea cu felina ar fi rămas o simplă amintire.
Primul care și-a pierdut răbdarea a fost sălbăticiunea. A fost suficientă o săltare a capului, pentru ca tînărul vînător să ochească. Fără ezitare, fără teamă, fără emoție. Un singur cartuș, cu alice de 5 mm, a fost suficient. Animalul a căzut răpus. Peste un metru lungime și vreo 20 de kilograme. „âmi ieșise în bătaie doar femela”, a spus Sebastian. Era primul animal vînat în viață, la prima partidă de vînătoare. Singurul rîs pe care vînătorii băcăuani l-au putut împușca în acest an. Ulterior, gonașii au adus din zonă și resturile unui căprior, pe care rîsul și cei doi pui ai săi îl devoraseră în amurg. „Nu mi-ar fi trecut prin cap că o să fie un rîs. Nu mă așteptam. Mai văzusem unul, în copilărie. Dar acesta a fost deosebit”, ne-a spus vînătorul. Colegii l-au privit cu admirație și, probabil, cu oarecare invidie. „Sînt vînători de 30-40 de ani, care nu au ocazia să se întîlnească cu asemenea animale”, a recunoscut Vasile Bejan. Partida ar fi trebuit să se încheie cu botezul tînărului inițiat. „Au vrut să-mi facă botezul, dar am fugit. Nu cred că voi scăpa de el”, a recunoscut Sebastian Cantor. Primul botez de vînător înseamnă o bătaie cu crenguța la fund.
A revenit acasă după amiază, pe la ora 16.00. Carnea rîsului a dat-o cîinelui să o mănînce. Deși, ne-a spus Sebastian, era albă ca cea de pui, și nu avea pic de miros. Blana felinei? O minunăție pe care cineva i-a oferit 1.000 de euro. „Nu o dau. O fac frumoasă și o așez acasă, pe perete, ca amintire. Este un trofeu foarte important pentru mine. Știu că, pentru un vînător, să împuște un rîs reprezintă o ocazie unică în viață”, ne-a spus Sebastian.
Rîsul s-a dus. A rămas un urs, lupii și mistreții, a căror cotă de vînat încă nu a fost îndeplinită. Vînătorul agășean se pregătește. „Mîine îmi iau tovarășii și plecăm din nou în munți, la vînătoare. âmi mai cumpăr niște cartușe și gata”, a mai spus el. Nouă, celor de la oraș, nu ne rămîne decît să-i transmitem urarea: „Vînat în cuiul cătării!” și, cine știe, poate îi pică în vizor și ursul. Atunci să te ții, botez vînătoresc. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!