Debranșații de pe Călugăreni au sărit la gîtul asociației

Administrator

Conducerea Asociației de Proprietari Călugăreni Nord din Bacău a fost nevoită să reia furnizarea gazului și a apei calde la cele 12 scări de bloc debranșate pe 7 decembrie din cauza datoriilor acumulate. Deși încasările nu au fost spectaculoase, revolta celor care s-au trezit peste noapte fără gaz și apă caldă i-a forțat pe reprezentanții asociației să revină asupra deciziei. „Noi avem datorii la CET de 900 de milioane de lei, dar oamenii nu vor să înțeleagă că nu se mai poate așa. Sunt scări unde debitele ajung și la 50 de milioane de lei. Din acest motiv, am oprit apa caldă și gazul. însă nu pot să vă reproduc de ce injurii am avut parte din această cauză. Am fost jignit și înjurat în fel și chip, mai ales de cei cu centrală, care nu înțeleg ce legătură mai au ei cu asociația. Asta în condițiile în care aceștia au cele mai mari datorii”, a explicat președintele Asociației, Ionel Dogaru. încasările în zilele de 7 și 8 decembrie, cînd utilitățile au fost tăiate, au crescut la 85 milioane lei. (Cătălina CHIFU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.