Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Egidiu
Diavolul nu se înspăimîntă de creștinii care nu pornesc pe calea mîntuirii cu toată seriozitatea; știe că aceștia sînt creștini de formă. Așa se observă prin biserici că toate cele sufletești creștinii le fac numai de formă. De formă se roagă, de formă vin la biserică, de formă se spovedesc, din obicei; și aproape toate ale sufletului le fac din obicei și de formă. Căci sînt mulți, mulți care nu știu de ce bin la biserică și care e rostul venirii la biserică. De aceea pleacă de acolo, dacă nu mai răi față de cum au venit, nici mai buni.
Se întîmplă așa cum a spus un sfînt părinte: că dacă intră un cîine în biserică, nici biserica nu se spurcă, dar nici cîinele nu se sfințește; cei ce vin din curiozitate, cu inimi împietrite, cu gînduri împărțite, și nu sînt atenți nici la slujbă și nici la predici, se întorc acasă fără de Iisus, Mîntuitorul și Ajutătorul nostru, nu ca Zaheu cel ce s-a dat jos din dud. Acolo unde se ridică cîte un suflet, cu hotărîre temeinică de a urma calea Domnului, tot iadul se răscoală împotriva lui.
Un alt sfînt părinte zice că pe unii îi aduce chiar diavolul la biserică, ca să-i încurce pe ceilalalți care au venit să se roage, ca să-i rănească prin ceva, să-i facă prin cine știe ce ispite să dea înapoi, să-i facă să se lipsească și să fie la fel cu toți moleșiții veacului care dorm în păcate grele. ă fără de Iisus, Mîntuitorul și Ajutătorul nostru, nu ca Zaheu c
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.