Reîntoarcerea la origini

„…Să iubești statornic apărarea”

• Cartea a IV-a din „Rohonczi Codex”

Această parte din importantul manuscris realizat în limba latină vulgară, dar cu semnele întrebuințate de daci pentru comunicarea gîndurilor și preocupărilor acestora prin forma de transmitere a informațiilor interumane, reprezintă o bună parte din opera literară lăsată moștenire pentru urmași de către mitropolitul blakilor, cunoscut sub numele de Timarion.
Cercetătorul asupra Codexului, Viorica Enăchiuc, a ținut să precizeze, în urma studiilor de rigoare, că acesta a fost mitropolitul blakilor de la sfîrșitul secolului al XI-lea și din primii ani ai celui ce a urmat. Pînă nu de mult, cercetătorii l-au considerat pe autorul în cauză drept un poet anonim. Opera literară a mitropolitului român este precedată de un discurs al demnitarului respectiv, rostit „în fața lui Vlad și a oștirii blakilor” înainte de a pleca să se confrunte cu hoardele năvălitoare care amenințau viața și bunurile românilor la hotarele vestice și estice ale statului Dacia, în cursul anului 1098. Al III-lea mitropolit român, Timarion l-a încurajat pe Vlad prin cuvintele scrise în versurile următoare: „Eu, care știu faptele tale pentru grija oastei, cum ai stat în luptă! / Te crezi înțelept, mergi să zdrobești podul lor plutitor / Ai îndrăznit să fii piatră zdrobitoare pe calea apărării / Trăind curajos sprijini asemenea sâmcerului”.
Sfatul și îndemnul mitropolitului Timarion au exprimat voința demnitarului și neamului. „Mergi stăpîne, eu cercetez ca să stai în luptă prielnic! Zdrobește vătămarea!” îndreptată împotriva țării și locuitorilor ei. Timarion a subliniat cu insistență și în mod repetat asupra luptei de apărare dusă de poporul păstorit de el. Cuvintele rostite de mitropolit: „Să tai în luptă pentru a birui! Ești în apărare!… Cu dreptate am mers asupra ungurului”. Adresîndu-se oștirii conduse de Vlad, mitropolitul a strigat îndemnul său categoric: „Geților, fiți hotărîți să mergeți”. Aceasta, pentru a sădi și mai multă încredere în lupta victorioasă contra agresorilor de peste Tisa. Timarion i-a reamintit lui Vlad: „Ai mai luptat cu înșelătorul ungur… ai biruit… Mergeți, pe rătăcitorul puternic curățați! îndemn dacii să lovească, să înainteze” în marș triumfător asupra dușmanului necruțător și neiertător”.
Lupte repetate a fost nevoit Vlad să poarte și împotriva cumanilor, numiți în text „șobolani”. Lupte grele au purtat strămoșii românilor împotriva acestora „la Rarău, la Dridu, la Mare”.
Importante și semnificative au fost și sînt cuvintele scrise de către mitropolitul Timarion: „Urmează întru Domnul la Dridu să mergeți, împotriva rătăcitorului voi fi și eu! Mitropolitul era în fruntea luptelor”.
Aprecierea mitropolitului de „rătăcitor” pentru unguri, pecenegi, uzi și cumani a fost corectă, deoarece aceste grupuri de oameni nu formau popoare. Ele erau în perioada tribală. Averea lor erau calul și căruța. Viața lor era una nomadă. Hrana lor era formată din bunurile jefuite de la românii statornici și producători, harnici și cinstiți, cultivatori de cereale, lucrători în vii și livezi, buni crescători de animale, apicultori vestiți ca dacii în toată antichitatea, buni meșteșugari și negustori. Diferența de trai dintre „nestatornici” și românii stabiliți de milenii pe pămîntul strămoșilor a fost enormă. Gradul de civilizație și cultură era mult prea diferențiat și din acest motiv agresiunea asupra acestora a avut un caracter permanent, cu consecințe tragice și irecuperabile pentru acest neam. Manuscrisul este singurul care a prezentat situația. în mai toată corespondența Sfîntului Scaun, din timpul conducerii lui Grigore al IX-lea, 1227-1241, referitoare la această zonă europeană, a fost subliniată lipsa de stabilitate a cumanilor. Papa i-a îndemnat pe regele Ungariei și colaboratorii acestuia să activeze pentru statornicirea acestora, organizarea lor în sate și orașe. Dorința papală a rămas doar un deziderat, deoarece invazia mongolă i-a obligat pe cumani să părăsească rînd pe rînd zonele de dincoace de Volga și să se refugieze dincolo de Carpați, pe Cîmpia Panonică. Suvernaul Ungariei și susținătorii papali au fost constrînși să se refugieze din fața teribilului atacator pe Marea Adriatică.
Rezultă clar că și în perioada care a urmat dispariției lui Vlad cumanii duceau o viață nestatornică. Pecenegii și uzii, înfrînți și slăbiți din cauza conflictelor cu românii și bizantinii, au fost nevoiți să părăsească zonele de la estul teritoriilor populate de vlahi și să se stabilească pe spațiile sud-dunărene, unde au fost bătuți de oștirile bizantine, iar resturile – colonizate în Asia Mică, unde au fost asimilați de bizantini. Cumanii ajunși pe cîmpia dintre Tisa și Dunăre au fost catolicizați acolo, nu pe pămîntul românesc de la estul Carpaților. Aici au fost supuși procesului de asimilare și maghiarizare treptată. Fapt petrecut și cu populația românească panonică, într-o perioadă istorică mai îndelungată, statornică și civilizată, activă și rezistentă în fața persecuțiilor la care a fost supusă de către regatul maghiar și slujitorii catolici, vajnici luptători pentru impunerea credinței lor.
Opera literară a mitropolitului blakilor, Timarion, care a fost transcrisă și păstrată în „Rohonczi Codex” este reprezentată prin capitolele LXIII – LXIX. Acestea și discursul prezentat mai sus constituie ultima carte a manuscrisului în cauză. Conținutul epigramelor, ca și forma în care au fost scrise, nu diferă de cele ale discursului prezentat mai sus. Epigramele lui Timarion sînt în număr de șapte. Ele demonstrează preocuparea ca Vlad și blakii, deveniți oșteni, să fie victorioși în lupta dusă aproape permanent împotriva dușmanilor agresori la hotarele statului Dacia condus de Vlad timp de aproape o jumătate de secol. Pentru a convinge asupra adevărului prezentat mai sus, am extras un fragment din prima epigramă, în care mitropolitul „blak” și-a exprimat dezideratul… „este folositor ca…/ războinicul să stea în luptă cu însuflețire,/ și să îndemne unitatea apărării! De-a dreptul mă adresez ție, să fii triumfător”. Și în aceste versuri Timarion s-a dovedit, ca și Vlad, împreună cu românii acestei perioade, drept luptători pentru apărarea țării și a rezultatelor muncii depuse de membrii marii și numeroasei comunități românești din statul Dacia. Cuvintele scrise de mitropolit la adresa lui Vlad au exprimat adevărul semnalat de noi: „Să iubești statornic apărarea”…; „Doamne, strig să ne ocrotești!” Este limpede că domnul românilor, mitropolitul țării și oștenii blaki erau conștienți de simțul datoriei față de poporul din care s-au ridicat. Din nefericire, politicienii români contemporani nu prea ne demonstrează astfel de preocupări. (prof. dr. Dumitru ZAHARIA)erau calul și căruța. Viața lor era una nomadă. Hrana lor era formată din bunurile jefuite de la românii statornici și pr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!