Ștefan RADU
Partidul Social Democrat, chiar dacă ar fi încercat, nu ar fi reușit să aleagă un moment mai bun pentru un congres decît cel de duminica asta. în vreme ce partidele de la putere par atinse de streche, iar prin țară bate vînt de sărbătoare, liderii PSD pot decide orice prostie ce le trece prin cap pentru că oricum nu se observă. Acest congres este – pe bune! – o problemă internă a unei foste mari formațiuni politice ieșită de pe drumul european ca urmare a unui interminabil șir de erori pe care refuză să le recunoască. Este ca în cazul alcoolicilor: primul pas bun al conducerii ar fi să spună – în cor – „sîntem bolnavi și vrem să ne vindecăm!”… Gunoiul ascuns sub preș atîta vreme miroase îngrozitor, iar aranjamentele de culise nu împrospătează aerul. Oricît s-ar da vina pe adversarii politici care i-ar vorbi de rău pe social-democrați, adevărul iese la iveală cînd se așteaptă ei mai puțin. De exemplu, a fost de-a dreptul penibilă grija liderilor PSD pentru asigurarea corectitudinii numărătorii voturilor la congres. în ajun, sîmbătă noaptea, s-au consumat vreo trei întîlniri tensionate: una pe la periferia Capitalei, alta pe la o crîșmă (după modelul prezidențial?) și ultima, mult după miezul nopții, la sediul partidului. Chestiunea arzătoare a fost „securizarea buletinelor de vot”. S-au pus la punct proceduri extrem de sofisticate, pentru verificarea reciprocă a grupărilor care și-au promovat candidații la conducere. Să nu care cumva să fure unii mai mult decît alții! Păi, în atari condiții ce impresie să-mi fac eu, alegătorul neangajat politic, despre acești lideri?! Dacă și în interiorul organizației lor se suspectează unii pe alții că sunt hoți și escroci?! Dacă prin votul electoratului vor ajunge la putere, ce îi va împiedica să jefuiască țara, să fure în deplină concordie de partid? Mai deunăzi, ascultam înregistrările de la o ședință a conducerii PNL, unde primarul de Piatra Neamț era catalogat drept baron, infractor, șpăgar… Dintr-odată, imediat ce a declarat că aderă la platforma stolojenistă, „bunul coleg liberal” a devenit escroc. A fost bun și i s-au acoperit toate faptele pînă acum, doar pentru că era „de-al lor”? Nu pot să cred că premierul, președintele Camerei Deputaților și alți înalți administratori ai țării au aflat peste noapte despre presupusele fapte ale familiei primarului nemțean. Păi, dacă au știut și au tăcut, atunci sînt complici. De ce aș avea eu mai multă încredere în ei, dacă domniile lor – care se cunosc, unii pe alții, de-atîta vreme – se acuză reciproc?
Mediul politic românesc are o nevoie acută de o reală opoziție. Cîtă vreme coaliția de la guvernare a ajuns de tot rîsul, prin scandalurile interminabile și loviturile puerile aplicate democratic sub centură, absența unei voci ferme a opoziției, care să sancționeze acest circ de proastă calitate, lasă electoratul de izbeliște într-o perioadă extrem de complicată din punct de vedere social și economic. Inerțial, vom trece linia aderării la Uniunea Europeană, însă – ca nație – vom fi o adunătură de orfani politici, fără lideri care să ne apere interesele și să ne rezolve doleanțele. După aderare urmează adevărata integrare, proces mult mai dur. Unde este strategia națională? Care sînt etapele și cine își asumă pierderile și cîștigurile? Habar nu avem! Partidele se consumă în războaie interne, personalizate. Din păcate, chiar și PSD a căzut în această capcană. Se discută prea mult despre cine va fi președinte sau secretar general, în loc să aflăm coordonatele poziționării acestei formațiuni în raport cu nevoile României. în continuare, ni se cere să votăm împotrivă. Nu ni se oferă opțiuni pozitive, programe de guvernare realiste, care să urmărească bunăstarea noastră. Ni se oferă ținte: „Jos Tăriceanu și gașca de petroliști, jos corupții neocomuniști din PSD, jos RAFO-platformiștii lui Stolojan și Băsescu!”… Și, după ce-i dăm jos pe toți, ce rămîne în loc? Aș vrea să votez pentru cineva (sau ceva), nu împotriva cuiva. Abia atunci voi trăi într-o țară cît de cît normală.de stre
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.