Trecut-au anii…

Frumusețea, ineditul și istoria tumultuoasă a orașelor moldave ar trebui să reprezinte pretextul unor permanente răscoliri ale trecutului, al călătoriilor în timp pe care le provoacă poveștile și legendele vechilor așezări românești.
În general, mass-media românească este într-o prea mică măsură interesată de importanța istoriei locurilor, pe care o înfățișează în spații restrînse și foarte rar. Cîți dintre locuitorii județului nostru știu, de exemplu, că orașul-stațiune Târgu Ocna prezintă un interes deosebit din punct de vedere al trecutului său istoric, trecut care îl înscrie printre cele mai importante așezări de pe Valea Trotușului?
Un oraș care, avînd un destin dramatic, ar putea fi considerat de istorici cu adevărat un oraș-martir. Această afirmație este argumentată de profesorul de istorie Corneliu Stoica, autorul celebrelor lucrări „Istoria ilustrată a Orașului Târgu Ocna și Valea Trotușului – Enciclopedie: „Transformat în ruine în timpul Primului Război Mondial (1917), refăcut cu greu în anii perioadei interbelice, orașul Târgu Ocna este demolat aproape complet în anii regimului comunist. Astăzi avem un oraș depersonalizat care mai păstrează, din fericire, o parte din vechiul patrimoniu istoric și cultural. La noi, ca și în alte orașe ale țării, vechiul regim comunist a afectat profund moștenirea trecutului. Dacă în majoritatea orașelor europene s-au căutat soluții pentru salvarea și conservarea vechilor centre istorice, nu același lucru s-a întâmplat și la noi. Nu am găsit mărturii documentare despre vreo rezistență a autorităților locale din acea vreme, la acele acțiuni demolatoare. Unii autori i-au considerat personalități chiar pe cei care, în calitate de simpli executanți ai unor ordine venite pe cale ierarhică, au contribuit la distrugerea unei părți a trecutului nostru istoric”.
Același profesor susține că principala datorie a unui istoric este de a recupera pentru generațiile care vor urma imaginea unui trecut care, mai ales în condițiile actuale, întîmpină un mare risc: acela de a dispare pentru totdeauna.
Sigur că fiecare oraș are unele trăsături originale și un destin aparte, dar Târgu Ocna depășește cu mult limitele normalului. Unul din cele mai vecih orașe moldave, considerat pe drept cuvînt un Salzburg românesc, orașul de la poalele Măgurii se dorește a fi redescoperit. O dorință pe deplin justificată de renumele pe care și l-a cîștigat în ultimii ani, nu numai prin dobîndirea statutului de stațiune turistică de interes național, dar și printr-o serie de recorduri insolite, demne de Cartea Recordurilor. Chiar și simpla prezentare a acestora va suscita interesul celor pasionați de istoria locurilor, și nu numai.
Așadar, Târgu Ocna a fost – timp de aproape trei secole – cea mai importantă așezare de pe Valea Trotușului, eclipsînd – pînă la mijlocul veacului al XIX-lea – Bacăul, centrul de reședință al ținutului. La Târgu Ocna a existat primul și singurul centru de exploatare a sării din Moldova (sec. XVI), care timp de cîteva secole a exportat „aurul alb” pe trei continente (Europa, Asia, Africa). Aici a fost construită și prima sondă de foraj mecanic din România (1861) și a treia din lume, ca și primul funicular din țară pentru transportul sării, realizat de celebrul Anghel Saligny. Târgu Ocna are și cel mai mare număr de biserici raportat la numărul de locuitori, respectiv 27 de așezăminte eclesiastice la cei aproape 15 000 de locuitori. Totodată, este și singurul oraș cu biserici la trei nivele, dintre care 17 sînt situate la cota zero, o biserică la 240 m adîncime în mina de sare și alte trei biserici la 520-600 m altitudine, pe munții Măgura și Cireșoaia. Ocna veche este unică prin claritatea și durata ecoului, a cărui reverberație ajunge pînă la 3 minute. Monumentul Eroilor de pe muntele Măgura, construit în 1928, este unic în țară atît ca amplasament, fiind situat la 520 m altitudine, cît și din punct de vedere arhitectural, construcția sa înaltă de 22 metri pe două nivele fiind în întregime din piatră. La Târgu Ocna au funcționat și cîteva instituții printre cele mai vechi din Moldova: spital (1828), cazarmă (1836), școală publică, prima de pe valea Trotușului (1845), primărie (1846), penitenciar (1856), gară (1884). Orașul Târgu Ocna a fost primul oraș din județ care a avut o monografie istorică încă de la sfîrșitul secolului al XIX-lea (Gheorghe Ghibănescu, 1890), dar și primul oraș care are publicată o monografie istorică (prof. Corneliu Stoica, 1995 și 1999) și o Enciclopedie a Văii Trotușului (prof. Corneliu Stoica, 2006). Această ultimă lucrare, care tratează bazinul hidrografic al Văii Trotușului din punct de vedere istoric, este și prima de acest gen din țară, fiind propusă pentru premiile Academiei Române. Din păcate, este și orașul care nu are nici o statuie, cu excepția unui bust al marelui om politic și de cultură Costache Negri; și, ca și Slănicul Moldovei, nu are nici un monument ridicat în cinstea întemeietorului stațiunii Târgu Ocna, Mihail Anastase, cunoscut de localnici sub numele de Mihalache Năstăsache. Pe lîngă toate acestea, destinul istoric al acestui inedit și cuceritor oraș, care te îmbie la tot pasul să-i descoperi trecutul, ar putea fi rezumat – așa cum spunea prof. Stoica – în trei cuvinte: „frumusețe, credință, eroism”. (Romulus Dan BUSNEA)și lucru s-a întâmplat și la noi. Nu am găsit mărturii do

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!