Elevi puși la congelat

Administrator

Haine groase, căciuli pe cap și mare, mare rezistență la frig. Acestea sînt „ingredientele” la care au trebuit să apeleze, ieri, elevii de la Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” și de la Grupul Școlar „Grigore Antipa” din Bacău, pentru a duce la bun sfîrșit orele de curs. Rămase fără căldură de la sfîrșitul săptămînii trecute, cele două licee s-au transformat, după două zile fără agent termic, în adevărate ghețării. Atmosfera din sălile de clasă a fost, totuși, cît de cît suportabilă, dar cei aproximativ 300 de căminiști de la cele două școli au petrecut un week-end de coșmar. „în cămin a fost jale. Le-am mai dat cîte două-trei pături, dar nu este o soluție. Copiii noștri sînt, însă, atît de învățați cu greutățile de acasă, încît nici nu au protestat. De altfel, cei care au venit la mine să întrebe ce se întîmplă cu căldura au fost profesorii”, a declarat profesoara Adriana Constandache, directorul Colegiului Tehnic „Dumitru Mangeron”.
Vecinii lor, de la Grupul Școlar „Grigore Antipa”, liceu aflat peste drum de „Mangeron”, se puteau lăuda cu vreo două-trei grade în plus în sălile de clasă, dar asta nu i-a ajutat pe elevi să renunțe la căciuli. „Noi le mai spunem să le dea jos, dar atît timp cît e frig, nu avem nici un spor. Marea problemă este, însă, în cămin, unde, în ciuda termopanelor, frigul a devenit atotstăpînitor. în plus, apa caldă a dispărut de la bucătărie. Pentru moment, folosim un boiler, dar nu e o soluție pe termen lung”, spune și profesoara Georgeta Cociorvă, director adjunct al Grupului Școlar „Grigore Antipa”.

Soluția care răcește

Calvarul elevilor din cele două licee a început în urmă cu trei zile, în momentul în care acestea au început să primească, cel puțin teoretic, agent termic de la CET Bacău. Frigul care a pus stăpînire pe cele două școli a fost cu atît mai greu de suportat, cu cît, nu mai departe de săptămîna trecută, aici era cald și bine, centrala din curtea celor de la „Antipa” asigurînd căldură suficientă pentru încălzirea celor nouă corpuri de clădire aflate în componența liceelor în cauză. „Centrala noastră era destul de veche de zeci de ani și începuse să ne creeze probleme încă de anul trecut, de aceea am solicitat Primăriei Bacău schimbarea ei. Noi speram că vom avea parte tot de o centrală proprie, dar s-a ales soluția racordării la CET, dar aceasta s-a dovedit a fi un eșec. Acum sîntem branșați la o centrală de cartier, dar cei de la CET ne-au spus clar că vom avea căldură în funcție de cum plătesc asociațiile de locatari. Sincer, dacă știam ce se va întîmpla, nu renunțam la centrala veche”, a mai spus „adjuncta” Cociorvă. La rîndul ei, Adriana Constandache, directorul de la „Mangeron”, a confirmat că bătrîna centrală de la fostul Liceu de chimie începuse să dea rateuri, motiv pentru care a acceptat racordarea la CET. Au fost, însă, necesare doar trei zile, pentru ca cei de aici să se convingă că au devenit simple victime colaterale. „Cei de la CET ne-au spus, pur și simplu, că punctul termic la care am fost branșați nu are capacitatea necesară pentru a ne asigura căldura. De altfel, am înțeles că domnul inginer care s-a ocupat de lucrare este plecat pe teren, pentru a vedea ce alimentări cu agent termic mai poate «ștrangula», după expresia dînsului, pentru a ne mai da și nouă ceva căldură. Ce-i drept, astăzi (ieri – n.r.) caloriferele de la parter s-au dezghețat, dar atît. Oricum, nu putem spune că avem căldură”, a complet directoarea Constandache.

La „Termocet”, totul e bine și frumos

La „Termocet”, firma care a asigurat lucrările de branșare ale celor două licee, ceață totală. Directorul Iulian Stoican nu a auzit de
nici o problemă la fostul Liceu de chimie. „Foarte curios că se plîng la dumneavoastră că nu au căldură. Eu știu că nu au nici o problemă. Acolo se fac niște lucrări pe interior, dar au căldură. S-ar putea să nu fie căldură la un laborator și un atelier, dar atît”, crede directorul Termocet, Iulian Stoican. Legat de problemele de la „Mangeron”, Stoican a dat asigurări că acestea se vor rezolva în scurt timp. „Aici s-a făcut o lucrare de branșare pe rețeaua existentă, la Punctul Termic 21. Ei funcționau pînă acum cu o centrală veche. Lucrarea s-a terminat vineri, dar probabil că nu s-au făcut parametrii de funcționare, debitul nu e suficient. Sînt foarte multe debranșări în zonă și, în plus, există o diferență mare de nivel față de celelalte puncte termice. însă problema se va rezolva chiar astăzi (ieri -n.r.)”, a promis inginerul Stoican. Interesant este, însă, faptul că nici la Inspectoratul Școlar Județean nu se știa nimic de situația de la „Mangeron” și „Antipa”. „Acum aud pentru prima dată de acest lucru. Nu m-a anunțat nimeni că la cele două licee nu ar fi căldură, deși noi sîntem obligați să transmitem zilnic, la minister, situația privind încălzirea școlilor”, a declarat inspectorul general Ovidiu Cojocaru. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.