Protecție numai pe hîrtie pentru persoanele cu handicap

Administrator

Normele în curs de aprobare privind protecția persoanelor cu handicap au trecut cu bine, luna trecută, de Parlament. Printre prevederile importante ale proiectului menit să modifice vechea legislație din domeniu se numără bugetul personal complementar, introducerea asistenților personali profesioniști sau dreptul oferit agenților economici de a opta pentru alternative la încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități. „E un nou pas spre integrare, o lege modernă”, a apreciat Silviu Didilescu, președintele Autorității Naționale pentru Persoana cu Handicap (ANPH), instituție inițiatoare a proiectului. Potrivit normelor propuse, venitul personal complementar, variind între 30 și 80 de lei pe lună în funcție de gradul de handicap, va fi cumulabil cu indemnizația specifică sau cu salariul și va înlocui diverse facilități acordate prin legea existentă. Asistenții personali profesioniști, după modelul asistenților maternali, au funcția de prevenire a instituționalizării. Pînă la sfîrșitul anului viitor, mediul social trebuie accesibilizat, prin facilități precum semafoare dotate cu sisteme de semnalizare audio-video, camere de hotel adaptate sau pagini online care să poată fi citite și de indivizii cu nevoi speciale. De asemeni, firmele cu mai mult de 50 de salariați, care nu doresc să încadreze persoane cu handicap pe 4 la sută din posturi, pot alege să plătească la stat o taxă lunară de 165 de lei sau să cumpere produse și servicii de la o unitate protejată, în care mai mult de jumătate din personal prezintă dizabilități.

Lege pentru patroni

Modificarea legislativă este privită cu mari rezerve la Bacău. „Proiectul reduce la jumătate contribuția datorată statului, pe legea existentă, de angajatorii care nu vor să încadreze persoane cu handicap, ceea ce este clar în interesul patronilor”, a recunoscut inspectorul județean ANPH, Ramona Crăiță-Mîndră. „Sînt destul de puțini patroni răuvoitori. Multe locuri de muncă nu sînt adaptate la nevoile persoanelor cu dizabilități, iar pe de altă parte multe persoane cu handicap nu au calificare deloc sau nu sînt calificate în meserii cerute pe piață. Nu cred că taxa aceasta era atît de importantă pentru angajatori”, a justificat Dana Țîțaru, director adjunct în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău. „Prevederea cu reducerea taxei încalcă în mod clar drepturile celor cu dizabilități. Oricum, și legea existentă are destule probleme. Este hilar, de exemplu, să acorzi abonamente telefonice gratuite surzilor sau gratuitate la transportul în comun cu autobuze neadaptate celor în fotolii rulante. Forumul de pe pagina de internet a ANPH, un loc în care ne puteam exprima opiniile, este închis de zece luni și nimeni n-a binevoit să ne spună de ce”, a comentat Dorina Poinaru, președintele Societății Handicapaților Fizic (SHF) Bacău.
„Ar trebui ca autoritățile să aplice întîi legile vechi și abia apoi să vorbească de unele noi. Mijloacele de transport în comun nu sînt adaptate și nici o bancă nu acordă persoanelor cu handicap prioritatea legală la credite pentru locuință. Iar propunerea de reducerea a taxei pentru patronii care nu angajează persoane cu dizabilități îmi miroase a țeapă pe față”, a declarat și Florin Lupașcu, în vîrstă de 32 de ani, din Tîrgu Ocna, țintuit de la trei ani într-un scaun cu rotile. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.