Politică și ideologie

Alexandru LĂZESCU

„Nu vom face niciodată partenariate nocive pentru democrația românească” și „nu vom sprijini niciodată un partid care îl sprijină pe Traian Băsescu”, spunea, alaltăieri, Mircea Geoană, de la tribuna congresului PSD. Dacă e să-i dăm crezare, pericole cumplite stau să cadă pe capul țărișoarei, sub apăsarea „președintelui stat” Traian Băsescu și a „axei răului”, croită la Cotroceni. Iată cuvinte grele, care ar trebui să ne facă pe toți să ne perpelim de îngrijorare. Cît e, însă, de credibil mesagerul, e o altă chestiune, dacă ne aducem aminte cum, cu doar trei ani în urmă, în timpul guvernării PSD, sub bagheta lui Adrian Năstase, un cetățean obișnuit al României, Ovidiu Iane, era ridicat de pe stradă și dus pentru a fi anchetat la Poliție doar pentru că era bănuit că ar fi autorul unui Armaghedon online, care îl incrimina pe primul ministru de atunci, șeful unui executiv din care făcea parte și vorbitorul. Virulența la adresa lui Traian Băsescu pare excesivă și dă impresia că liderii PSD sînt obsedați de președinte, un semn mai degrabă de slăbiciune decît de forță. Dar Mircea Geoană avea nevoie de așa ceva pentru a demonstra că, acceptînd oferta de numire a lui George Maior în fruntea SRI, a bătut, în culise, palma cu șeful statului.
Pe de altă parte, pe întreg parcursul discursului său, Mircea Geoană s-a străduit să pozeze în port-stindardul socialismului modern și al luptei împotriva sărăciei din țară. România socială va fi o țară în care vor curge bani în valuri pentru pensionari, pentru bolnavi și pentru profesori – a anunțat el într-o adevărată revărsare de populism -, imediat ce partidul său va ajunge la guvernare. Ca să fie cît mai convingător, el a anunțat că noua culoare a PSD va fi roșul și a avut mare grijă să vorbească de dl. Iliescu ca de un simbol al partidului de care, a avertizat el, „puterea portocalie” nu trebuie să se atingă – o trimitere clară la anchetele declanșate împotriva acestuia, legate de mineriade și de evenimentele din decembrie 1989. Semn că, în ciuda discursurilor avîntate despre reformarea partidului, e încă mare nevoie de cîrligul Ion Iliescu pentru a ține în orbită o bună parte din electoratul tradițional al partidului, mai ales cel din mediul rural și din zonele paupere. Domnul Geoană e gata să-i alunge pe portocalii de la guvernare. Dar nu chiar pe loc, probabil pentru că sondajele nu par, pe moment, chiar așa de încurajatoare.
Astfel de discursuri nu sînt greu de livrat. Depinde însă enorm cine o face. Ion Iliescu, de ceva vreme, și Sorin Oprescu, în discursul său de la congres, spun, în mare, același lucru: cu lideri care circulă în Audi, BMW-uri și Jeep-uri și iau masa la McMoni’s, lipsiți de autoritate morală, e greu să fii convingător atunci cînd vii cu mesaje de stînga. Ei pledează, astfel, pentru un partid explicit de stînga, cu un discurs mai radical. Lucru pe care îl încearcă și Mircea Geoană, fără a fi însă din cale afară de convingător.
Cu toate acestea, e neîndoielnic, însă, că PSD rămîne o redutabilă mașinărie politică, prin forța de organizare, prin logistică și prin capacitatea de exercitare a puterii. PSD poate pierde alegeri, dar încă nu are egal ca forță politică în România, în ciuda cifrelor avansate de sondajele electorale din acest moment. E singura formațiune politică care poate propune, fără a fi ridicol, un guvern din umbră, o chestiune care va începe tot mai mult să conteze de acum încolo. în condițiile valului de numiri evident pur clientelare avansate în special de PNL – cea a lui Dan Motreanu în funcția de ministru al agriculturii e doar ultimul exemplu în acest sens -, încrederea în capacitatea de gestiune a puterii va fi un atu esențial atunci cînd oamenii își vor da votul. Al doilea atu al PSD e acela că lanțul de scandaluri care minează actuala coaliție și mai ales Alianța D.A. va ridica la cote înalte neîncrederea față de ideea de coaliție, ceea ce este, evident, în favoarea sa.
E un lucru prea puțin înțeles de mulți dintre actorii importanți ai puterii actuale. Ceea ce spune de ani de zile Valeriu Stoica, că trebuie neapărat creată o contrapondere de dreapta la fostul partid de guvernămînt pentru a da stabilitate politică României, rămîne și astăzi un lucru la fel de valabil. Problema nu este, însă, doar una instituțională. Ceea ce îl îngrijorează, pînă la urmă, pe Ion Iliescu – faptul că partidul său pare să se fi golit de substanță ideologică – e valabil și de partea cealaltă, care mai este și fragmentată, pe deasupra. Comentatori și personalități din societatea civilă, deopotrivă, se plîng neîncetat, cu îngrijorare, de ascensiunea politică a lui Gigi Becali. Se vorbește despre banii pe care îi cheltuiește generos pentru a cîștiga voturi, la Vadu Roșca sau pe la balurile bobocilor, pentru a explica de ce PNG și el personal cresc atît de spectaculos în sondaje. în mod real, lucrurile nu sînt însă atît de simple. Nu doar banii îi aduc procente, ci și claritatea ideologică a discursului său. Care ne poate plăcea sau nu. Dar el e singurul care vorbește deschis despre Dumnezeu, despre valori morale și alte valori tradiționale. Nu știm dacă e sincer sau nu. Cert este, însă, că pe acest loc lăsat liber de politicienii care își subordonează toate demersurile unor calcule de moment, discursul său începe să capete contur și cîștigă puncte electorale de o manieră care s-ar putea să surprindă multă lume la alegerile următoare. Ar trebui să fie un semnal îngrijorător pentru masa politicienilor actuali care nu par să realizeze că fără un fundament ideologic nu poți coagula un nucleu electoral stabil pe termen lung.jă să vorbească de dl. Iliescu ca de un simbol al partidului de care, a avertizat el, „puterea portocalie” nu treb

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!