Un băcăuan

Eugen VERMAN

într-o dimineață frumoasă de iunie, de prin ’83 sau ’84, ieșind la balcon am rămas încremenit: chiar lîngă casa mea, ceva mai la dreapta, apăruseră, peste noapte, două macarale, iar ceva mai încolo – alte și alte utilaje de acest fel. O pădure de macarale, după care chiar am scris un articol cu acest titlu. Și, după cîteva zile, l-am cunoscut pe omul despre care scriu acum. Un bărbat solid ca o tulpină de stejar, nu prea înalt, cu halat albastru, glas răspicat, exact, autoritar, față ovală, ochi pătrunzători din umbra bordurii caschetei albe ce o avea pe cap și despre care am conchis, imediat, că e „șeful”. Și chiar așa și era: maistrul principal în construcții civile și industriale, Gheorghe Tomegea. Ne-am împrietenit imediat. însăși prezența lui dădea siguranță. âmi spuneam: cu omul acesta nu mori… Am scris atunci despre noul șantier care apăruse, cum spuneam, peste noapte, chiar lîngă blocul meu, despre oamenii care munceau aici; sus, în cabina unei macarale, lucra o fată cît un pui de om, căreia, din păcate, i-am uitat numele, dar care m-a impresionat prin curajul ei, mai ales, și prin profesionalismul ei – și am amintit și numele Tomegea în ziar. Atunci cînd a citit articolul mi-a reproșat că am scris și despre el… Și, de atunci, deși am publicat reportaje multe despre ce se construia în Bacău – blocul Oituz 1, cel mai mare din oraș, cu 5 scări și 10 etaje, Institutul de proiectări județean, clădirile Bancpost, Banca Agricolă, Romtelecom și multe, multe apartamente în alte zone – din șantiere conduse de maistrul principal Gheorghe Tomegea, nu l-am mai pomenit în articolele mele. Acum, zilele trecute, l-am sunat acasă și i-am zis că, vrea sau nu, o să scriu despre el. Mi-a răspuns cu glasul unui om bolnav, da, tocmai a trecut printr-o operație dificilă, e de două zile venit din spital, dar să fiu sigur, nu va „închina steagul”, nu cu mult timp în urmă a dat un examen pentru diriginți de șantier și se află printre cei 30 de „reușiți” din 162 de candidați, cîți au fost…, „mă întremez și nu stau acasă, am post asigurat, chiar dacă-s pensionar și am 64 de ani…” Așa mi-a zis și eu sînt convins că nu peste multă vreme va reveni pe șantier. Căci, de cînd avea 17 ani tot pe șantiere a lucrat, de la simplu muncitor calificat, cu școală profesională, ca zidar și, iată, acum, pînă la diriginte de șantier… Acesta-i Gheorghe Tomegea. Și de veți citi aceste succinte însemnări căutați în cartea de telefon și telefonați-i și urați-i să-și ia, cît mai curînd, postul în primire. Pentru că e un om și jumătate…
au acasă, am post asigurat, chiar dacă-s pensionar și

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!