Quo vadis?

Apologia elitei scriitoricești

Ștefan MUNTEANU

O personalitate marcantă, care face parte din echipa revistei „Idei în dialog”, este criticul, istoricul literar și eseistul Dan C. Mihăilescu. S-a născut la București, pe 12 decembrie 1953, a frecventat cursurile Facultății de Limba și Literatură Română (secția română-franceză) la Universitatea București (1972-1976), iar în perioada 1980-2003 a activat ca cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din Capitală. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990. Și-a început activitatea publicistică în reviste liceale și studențești, iar după încheierea studiilor a colaborat cu majoritatea revistelor de cultură din țară, a primit multe premii și a publicat mai multe lucrări, precum „Perspective eminesciene” (1982), „Dramaturgia lui Lucian Blaga” (1984), „întrebările poeziei” (1988), „Stângăcii de dreapta” (1999), „Scriitornicul” (2001). în paginile revistei „Idei în dialog” deține rubrica „Viața literară” și nu a lipsit decît din numărul din mai 2006.
M-am bucurat să-i citesc rubrica lunar. De fiecare dată, însă, aveam senzația că ceva îmi scapă. Nu reușeam să-i ghicesc „logosul” care se ascundea dincolo de textul oferit cu atîta ușurință cititorului. Acum, cînd am reluat lectura, după ce am unit toate textele apărute în „Idei în dialog” cred că am înțeles mai mult. Am înțeles că are o concepție conturată privind condiția și rostul scriitorului în cultură, că se consideră, cu îndreptățire, un exponent al elitei culturii române și că apără, uneori ca un sofist, scriitorii cu deschideri filosofice.
încercînd să mă explic, voi porni de la programul pe care Dan C. Mihăilescu l-a făcut public în primul număr al revistei (octombrie 2004), unde citim: „Mi-am dorit demult o rubrică gen «lună literară» (ianuarie literar, februarie literar etc.) care să includă de toate: jurnal de idei și întîmplări literare, revista presei culturale, actualitatea editorială, sesizare de trenduri în lumea scriitorilor, reflecții morale, cancanuri redacționale, redate nu sulfuric, ci cu maliție bonomă, plus mici artificii precum topuri de carte, autorul lunii, articolul (sau citatul) lunii ș.a.m.d.”. Este exact ceea ce-și dorește să afle oricare cititor interesat să-și hrănească și sufletul măcar în măsura în care-și hrănește trupul. Altfel spus, Dan C. Mihăilescu, aflat în piața literară românească, alege, după gustul lui, ideile și faptele pe care le consideră consistente, pentru a le oferi ca bucate spirituale cititorilor. Este adevărat că nu obligă pe nimeni să-i consume produsele. în plus, nu este nici singurul ofertant în acest domeniu. Dar reputația sa și calitatea revistei „Idei în dialog” îl avantajează. De aceea cred că trebuie să-i urmărim scrisul cu toată atenția, întrucît avem de cîștigat. Interesant este, în acest sens, felul în care își scrie articolele. Aflăm din declarația pe care o face în revista din martie 2006, unde scrie: „Știți cum îmi scriu eu articolele din «Idei în dialog»? Intru în stare exact ca motanul Jaune Tom din «Parisul vesel», străvechea capodoperă a filmului de animație: el încremenește la vederea țintei și se autoelectrizează milimetru cu milimetru de la vârful cozii până-n vârful mustăților, după care face năpraznic țâșnirea captatorie”.
Aflînd despre aceste „chinuri metafizice” prin care trece cronicarul, mi-am propus să aflu care sînt ocaziile cînd se „autoelectrizează” cel mai tare. Și cred că am aflat, măcar un răspuns parțial. Dan C. Mihăilescu se supără cel mai tare cînd cineva catadicsește să-l critice pe Horia-Roman Patapievici și pe alți cîțiva intelectuali din cercul cărora acționează și el. Iată ce spune în chiar primul număr al revistei: „Citind verdicte precum acesta: «Horia-Roman Patapievici amestecă idei fundamentaliste, conservatoare, liberale și libertariene, sistemul său de gândire politică fiind o catastrofă din punct de vedere al coerenței și consecvenței (Ciprian Șiulea, Despre dialog, în «Adevărul literar și artistic», 20 iulie 2004)», odată diluată stupoarea, te cuprinde pur și simplu jalea văzând câte energii intelectuale se topesc pe ranchiună, invidie, resentiment automodelator și dogmatism cu puseuri totalitare”.
Peste doi ani ideea este reluată și mai pe larg nuanțată. Astfel că în numărul din decembrie 2006 putem citi: „Acum vreo doi, trei ani eram într-un juriu la Uniunea Scriitorilor când am auzit, apropo de Patapievici, mai multe opoziții față de calitatea sa de scriitor… Am protestat senin dar apăsat – n-am fost singurul – și s-a căzut la pace… Și uite că-l văd acum pe Florin Iaru declarând că «Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu și Nicolae Manolescu nu sunt scriitori. Ei sunt eseiști-filosofi care scriu într-o frumoasă și corectă limbă română»”. E – să mă ierte amicul Iaru – scandalos. Aș putea întreba tăios: oare ce altceva decît scriitor român este cel care scrie eseu într-o frumoasă și corectă limbă română? Aș putea spune scurt că «Zbor în bătaia săgeții», «Ușa interzisă», «Jurnalul de la Tescani» și «Cititul și scrisul» sînt literatură pură, atașantă (potrivit afinităților elective) și de cea mai bună calitate. în plus, literatura unor personaje literare în toată puterea cuvîntului, cu o redutabilă forță de impact pe piața literară și la bursa stilistică autohtonă, autori oricînd capabili să-i concureze în ochii cititorilor pe Eliade, Cioran, Blaga, Pârvan, G. Călinescu, E. Lovinescu… sau și aceștia sunt «doar» eseiști-filosofi sau critici cu veleități literare? Probabil că Dan C. Mihăilescu are dreptate, în sensul că or fi și cititori în ochii cărora Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu și Nicolae Manolescu să-i concureze pe Eliade, Cioran, Blaga, Pârvan, G. Călinescu, E. Lovinescu, dar eu nu-i cunosc și nu fac parte din categoria lor. Sînt convins că eseistul nostru refuză să trăiască „cu mintea-n chiloți”, așa cum declară în numărul din februarie 2005, însă cred că trebuie să acorde acest drept și cititorilor care nu sînt de acord cu el. Oricum, mi se pare că apelul la comparația anterioară nu aduce nici un fel de serviciu literaturii române. Curios este faptul că Horia-Roman Patapievici, directorul revistei „Idei în dialog”, deși s-a văzut comparat cu Blaga și Pârvan, a publicat acest text în revista pe care o conduce. Asta da literatură de bună calitate!ititorilor. Este adevărat că nu obligă pe nimeni să-i consume produsele. în plus, nu este nic

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!