Record în materie

Administrator

Ploaie de amenzi la Spitalul Municipal Onești
• salariați din cinci secții au fost sancționați pentru „mici neglijențe” n managerul spitalului susține că nu sînt abateri grave și că amenzile au fost date la indicația conducerii, pentru a curma astfel de greșeli n un medic de familie din Bacău a plătit mult mai scump neglijența lui

Inspectorii de la Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Autorității de Sănătate Publică (ASP) Bacău au împărțit în Spitalul Municipal Onești, recent, nu mai puțin de cinci amenzi la tot atîția salariați ai acestuia. Sancțiunile au fost date în secțiile ORL, Ortopedie, Obstetrică-Ginecologie și Infecțioase și în Compartimentul de Primire Urgențe. Pentru o acțiune de acest gen, în aceeași unitate medicală, rezultatul este un record. „Pînă acum, neglijențele salariaților le plăteam noi, conducerea. De data aceasta, am zis că este mai bine să fie amendat cel direct vinovat. Amenzile s-au dat la indicația noastră. Au încasat amenda pe loc, cu buletinul în mînă, ca la Circulație. Să vadă că vor fi afectați la buzunar, dacă greșesc. Pentru că, dacă nu simt, vor continua cu abaterile. Au fost mici neglijențe (o seringă lăsată după tratament pe o masă, o fașă folosită, pusă în altă cutie decît cea corectă, etc), dar care trebuie curmate. Sînt și în celelalte spitale, dar ele sînt acoperite de șefi. Așa se explică faptul că noi avem acum mai multe amenzi”, afirmă doctorul Mihail Andronic, managerul spitalului.

10 milioane lei amendă pentru un medic de familie

Pentru că „nu au instituit ori nu au aplicat toate măsurile prin care să prevină apariția sau transmiterea de boli transmisibile la persoanele care beneficiau de asistență medicală” în spital, cei vinovați (îngrijitori, asistenți sau chiar asistenți șefi) au scos din buzunar cîte 500 lei (5 milioane lei vechi). Pentru același motiv, doctorița Mirela Dascălu, medic de familie la Brusturoasa, a suportat aceeași amendă. O sancțiune mult mai dură a fost dispusă de către inspectorii sanitari în cazul doctoriței Tania Rizescu, medic de familie în Bacău. „Pentru neasigurarea îndepărtării deșeurilor potențial contaminate, rezultate din activitatea cabinetului medical, în condițiile stabilite de normele de igienă, care să prevină transmiterea infecțiilor nosocomiale, doctorița Rizescu a fost amendată cu 1.000 lei (10 milioane de lei vechi – n.n.). Nici unul dintre cei sancționați nu a contestat amenda, de unde concluzia că și-au însușit-o ca fiind corect aplicată”, a declarat Anda Dumitrescu, purtătorul de cuvînt al ASP Bacău. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.