Eugen VERMAN

Se spune că întorcîndu-se, odată, din Olimpia, Diogene ar fi fost întrebat ce a văzut acolo, iar el ar fi răspuns, scurt: lume multă, dar nici un om! Mi-am amintit de vorbele bătrînului filosof grec în ziua de Sfîntul Nicolae – zi cu dezlegare la pește în postul Crăciunului – cînd, aflîndu-mă într-un magazin de pește, din Bacău, o bătrînă de la țară, cu o bancnotă de 1 leu nou în mîna, privea – privire cuminte, întrebătoare – în galantarul plin cu șalău și crap și știucă, neîndrăznind decît un gest la fel de cuminte la vederea prețurilor… Erau vreo cinci sau șase oameni înaintea mea, între care un bărbat înalt, roșcovan, cu trăsături frumoase, care atunci cînd i-a venit rîndul a cerut să i se aleagă un crap „nu prea mare”, pe care a dat 7,60 lei noi, iar după ce i-a fost pus în sacoșă a dat peștele bătrînei. „Spune bogdaproste, să fie de sufletul lui…”, și a zis un nume pe care nu-l rețin. Bătrîna a luat sacoșa, cu mîinile tremurînde, și a plecat fericită… S-a întîmplat să întîlnească un Om. Diogene s-ar fi bucurat, desigur. După cum m-am bucurat și eu. Mai ales că altădată mai asistasem la un gest asemănător. Numai că atunci n-a fost vorba de pește, ci de o pîine și cîteva sute de grame de salam dăruite tot unei femei bătrîne de la țară… Da, încă mai sînt oameni printre noi. Și chiar dacă ar fi doar unul singur, înseamnă că omenia n-a murit încă… Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!