Nici o contestație la concursul de inspectori școlari

Administrator

Numărul contestațiilor depuse după desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de inspectori școlari a devenit, de ieri, egal cu zero, după ce profesorul de matematică Cristian Merticaru și-a retras solicitarea de reevaluare a punctajului obținut la examen. „Am decis să-mi retrag contestația, pentru că nu am dorit să fiu o piedică pentru formarea noii echipe de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ). Potrivit metodologiei în vigoare, contestația mea ar fi plecat spre minister, pentru a fi analizată de abia joi, cînd expira termenul de cinci zile de la finalul concursului. Răspunsul urma să vină peste alte cîteva zile, ceea ce ar fi întîrziat formarea noii echipe de inspectori și nu am dorit ca din cauza mea să se întîmple acest lucru. Asta nu înseamnă, însă, că mi-am schimbat punctul de vedere referitor la modul de întocmire a unor întrebări de la testul de legislație”, a declarat profesorul Merticaru. El a fost unul din cei trei candidați care s-au „bătut” pentru cele două posturi de inspector de matematică scoase la concurs. Profesorul Merticaru a ratat, însă, pentru doar 1,5 puncte, promovarea examenului. La final, a formulat o contestație. Pînă ieri, aceasta rămăsese singura contestație depusă după concursul de inspectori. Profesorul Cristian Merticaru a recunoscut că a primit deja propuneri de a prelua, cu delegație, unul din cele două posturi de inspector de matematică, dar încă se mai gîndește dacă va accepta oferta. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.