Săptămîna și poluarea! Fostul Sofert și-a schimbat denumirea, dar năravul ba. Depășirile concentrațiilor de emisii de amoniac ale Amurco sînt din ce în ce mai frecvente, mai ales în condițiile în care acestea rămîn de cele mai multe ori nesancționate. Ieri, telefoanele Agenției pentru Protecția Mediului au zbîrnîit necontenit, iar sesizările privind mirosul de amoniac de nesuportat i-au scos pe inspectori din birouri. „în urma sesizărilor primite la sediul APM și preluate de către dispecerul de serviciu, echipa de intervenție a laboratorului s-a deplasat în zona afectată, stabilirea punctelor de prelevare efectuîndu-se în funcție de sesizările înregistrate și prin consultarea cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu”, arată, într-un comunicat de presă, directorul executiv Corina Pricope. Ieri după amiază, în numai jumătate de oră, s-au înregistrat sesizări legate de mirosul puternic de amoniac în zonele Republicii, Letea, Orizont și Narcisa. Miros de amoniac a fost detectat și în zona centrală a Bacăului, motiv pentru care au fost efectuate probe momentane în punctul de recoltare de la sediul APM. De asemenea, APM a luat legătura telefonic cu reprezentanții laboratorului Sofert, pentru efectuarea de probe în paralel. Toate măsurătorile efectuate la APM Bacău, Intersecție Poliție și Școala Mihai Drăgan au scos la iveală depășiri ale concentrației maxime admise. O copie după buletinul de analiză va fi înaintată Gărzii Naționale de Mediu. în ceea ce privește sancțiunile ce ar trebui aplicate fostului Sofert, acestea se lasă așteptate. Reprezentanții Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean sînt încă în stadiul de analiză a rezultatelor măsurătorilor făcute de Agenția pentru Protecția Mediului. Aceștia urmează să ia măsuri în cursul zilei de astăzi. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.