Numărul băcăuanilor care vor merge, de Revelion, în alte țări este considerabil mai mare decît în anii trecuți și chiar decît al celor care au ales stațiunile autohtone. Conform datelor furnizate de agențiile de turism, băcăuanii s-au înscris mai ales în excursii în Turcia și Franța, zonele favorite fiind Istambul, Antalya și Paris. „Vreau să merg la Istambul de Revelion. Este mult mai ieftin decît aici, în țară. Inițial, nu eram decisă unde să merg, însă prețul excursiei la Istambul mi-a făcut cu ochiul. Un sejur de cinci zile costă 225 de euro, preț care include masa de revelion și un tur al orașului. Cînd vezi o așa ofertă nu te mai gîndești nici o secundă să rămîi în țară”, a spus Maria O., contabil de profesie. Un sejur de opt zile la Paris, în perioada 26 decembrie – 2 ianuarie, costă 510 euro, preț care include transportul cu avionul, turul Parisului, excursii la Turnul Eiffel, Catedrala Notre-Dame și „Madelaine”, Place de la Concorde, Grădinile Luxembourg, Opera, Domul Invalizilor și Arcul de Triumf. Opțional se poate vizita Complexul Versailles, Valea Loarei și drept sugestii se recomandă cartierul Montmartre, în care se află Basilica Sacre Coeur și Piața Pictorilor. în schimbul sumei de zece euro, turiștii pot face și o croazieră cu vaporașul pe Sena.
Excursiile trebuiesc plătite integral cu cel puțin zece zile înaintea plecării. Budapesta și Viena sînt alte zone preferate de băcăuani. Un sejur de șapte zile la Viena, în perioada 28 decembrie – 3 ianuarie, costă 350 de euro. Masa festivă de revelion este opțională și se plătește separat, fiind 80 de euro. în prima zi și a șasea, cazarea se face în Budapesta, iar în celelalte zile, în Viena. Excursia presupune un tur cu autocarul pe traseul: Turnul Dunării, Traversarea Dunării, Roata mare din Prater și Ringul Vienez, vizită la palatul Schonbrunn, opțional la palatul Hofburg și se recomandă concertul de Anul Nou (la prînz) pe ecrane uriașe montate în Piața Primăriei, Parcul Prater și Parcul Dunării. Cei care preferă să vină cu mașinile proprii îi costă 250 de euro și se asigură cazare în Viena, la hotel de trei stele. Băcăuanii n-au uitat nici de capitala Cehiei. Rezervări pentru noaptea de Revelion la Praga s-au făcut din luna octombrie. Un sejur de șase zile, în perioada 28 decembrie – 2 ianuarie, costă 475 de euro și include biletul de avion, autocar pentru transfer aeroport-hotel-aeroport și tur de oraș, servicii ghid român și local. Prețul nu includen de acestă dată, și taxa de aeroport, care se aplătește separat și costă 75 de euro.
Rezervări s-au făcut și pentru Perla Mării Egee, stațiunea magazinelor cu blănuri și bijuterii din aur, Paralia Katerini. Sejurul constă în patru nopți cazare la un hotel de trei stele și costă 210 euro. Prețul nu include biletele de intrare pentru vizitarea obiectivelor turistice și nici ghizii pentru acestea. Nici Atena și nici Creta n-au fost neglijate. Pentru Atena se practică două prețuri, 280 de euro la hotel de două stele, preț care nu include masa de revelion, aceasta fiind opțională, la un preț de 60 de euro, și 380 de euro la hotel de trei stele, cu masa de reelion inclusă. în Creta, un sejur de nouă zile costă 420 de euro și nu include, nici aici, biletele de intrare pentru vizitarea obiectivelor turistice și nici ghizii pentru acestea.
Singurele zone din țara noastră unde s-au îngrămădit băcăuanii să-și facă rezervări pentru sărbătorile de iarnă, încă din august-septembrie, sînt pensiunile agroturistice. Aici, locurile sînt ocupate, dar în schimb, mai există berechet pentru Valea Prahovei și Durău. De asemenea, ei asigură băcăuanii care nu s-au decis încă ce să facă de Revelion că mai pot face rezervări pentru excursiile în afara țării pînă pe 27 decembrie, inclusiv (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.