Eliminarea discriminării și a sărăciei din rîndul romilor este obiectivul major al „Programului Multianual Phare 2006 de implementare a strategiei naționale pentru îmbunătățirea situației romilor”. Una dintre prioritățile acestui program este și accesul la educație pentru comunitățile de romi. La Dărmănești, din cei peste 14.000 de locuitori, circa 1.100 sunt de etnie romă. „Școala nr. 1 este o școală destinată copiilor romi. Aici învață, în clasele I-VIII, un număr de 240 de
elevi romi”, ne-a relatat directorul școlii, prof. Victoria Stănoaie. „Dintr-un total de 150 de elevi care învață la școala nr. 3, un număr de 50 de copii sînt preșcolari, iar din aceștia, 20 au fost aduși de curînd și sînt de etnie romă. Noi, profesorii încercăm să fim buni mediatori între elevi, părinții acestora și comunitatea romă, astfel încît să nu existe de nici o parte sentimentul discriminării. Prin intermediul Programului multianual Phare a început construcția unei noi grădinițe, care va pune la dispoziție două săli pentru 60 de copii romi”, a spus și profesoara Aglaia Spoială, directorul Școlii 1. (Romulus Dan BUSNEA) Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.