Guvernul a aprobat ieri, 13 decembrie, proiectul de lege care modifică și completează Legea privind valorificarea legumelor de cîmp, cu scopul de a răspunde noilor cerințe de siguranță alimentară a populației și a regulilor prevăzute de piață unică europeană. Prin noul proiect de lege, se reglementează măsurile care trebuie luate pentru respectarea nivelurilor maxime admise de substanțe remanente, nitrați, nitriți și alte substanțe dăunătoare organismului uman, precum și sancțiunile aplicate celor ce încalcă legislația în vigoare.
Județul Bacău are un puternic sector de producție legumicolă în localitățile de pe Valea Siretului, iar în ultimii doi-trei ani au apărut și cultivatorii de ciuperci în sistem industrial. Producătorii agricoli care cultivă legume, pepeni și ciuperci pentru consum au obligația de a practica metode de cultivare sănătoase, astfel încît să asigure siguranța alimentară a consumatorilor, precum și protejarea apei și a solului. De asemenea, producătorii trebuie să țină evidența produselor chimice utilizate în procesul de producție. Proiectul de Lege aprobat de Guvern reglementează măsurile care trebuie luate pentru respectarea nivelurilor maxime admise de substanțe remanente, nitrați și alte substanțe dăunătoare organismului uman în culturile de legume, dar și a celor privind protecția mediului, a apei și a solurilor. Actul normativ asigură alinierea legislației naționale la prevederile comunitare din acest domeniu, astfel încât să răspundă cerințelor de siguranță alimentară și regulilor prevăzute de piața unică europeană.
Potrivit noilor prevederi, controlul privind respectarea tehnologiilor de producție se va face de către personalul de specialitate din cadrul Inspecției de Stat pentru Controlul Tehnic în Producerea și Valorificarea legumelor și fructelor. Actul normativ prevede că legumele proaspete, pepenii și ciupercile destinate consumului vor fi comercializate în spații special amenajate, însoțite de facturi pe care se înscrie de către emitent (producător sau comerciant) calitatea și conformitatea cu standardele de comercializare. De la aceste prevederi sînt exceptați micii producători, persoane fizice, care comercializează legume în piețe stradale sau tradiționale. Aceștia au însă obligația prezentării produselor în condiții de calitate și igienă, în așa fel încît să nu pună în pericol sănătatea consumatorilor.
Noile prevederi stabilesc că legumele, pepenii și ciupercile cultivate si destinate consumului în stare proaspătă vor fi clasificate în conformitate cu standardele de comercializare, care au caracter obligatoriu în toate etapele comercializării pe filiera de produs. Aceste prevederi nu se aplică produselor expediate de către producători la centrele de sortare, calibrare, ambalare din zona de producție sau celor vîndute de producători în zona de producție, în piețele tradiționale, în anumite zile stabilite în acest scop.
în acest sens, se sancționează cu amendă contravențională de la 1.000 la 5.000 de lei producătorii ale căror produse comercializate (legume de cîmp, ciuperci, pepeni) nu respectă standardele de calitate și cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei producătorii ale căror produse, destinate consumului uman, conțin reziduuri de pesticide, arseniu, metale grele, azotat și altele peste nivelurile maxim admise prin actele normative în vigoare. Proiectul de Lege va fi trimis Parlamentului, în vederea dezbaterii și va intra în vigoare la 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.