Cardul european de asigurări de sănătate a fost lansat, ieri, oficial, de autoritățile din domeniu. Conferința de presă a fost întîrziată cu trei sferturi de oră, astfel încît lansarea să aibă loc la aceeași oră în toate județele țării, chiar dacă evenimentul nu a fost în sistem de videoconferință. Pretenții cel puțin hilare, în condițiile în care efortul celor de la nivel central de a lămuri anumite neclarități legate de acest subiect nu s-a prea văzut. De exemplu, nu se știe încă dacă asiguratul va primi acest card în termenul de șapte zile de la solicitare, așa cum prevede legea. Mai exact, solicitanții vor intra în posesia cardurilor dacă acestea vor ajunge în teritoriu, adică la Casa de Asigurări de Sănătate Bacău. Nici la acest moment nu se știu detalii destul de importante legate de imprimarea cardului în plan local sau serviciile de care pot beneficia asigurații în statele membre UE. Practic, fiecare, în funcție de locul în care vrea să meargă, va trebui să se intereseze în legătură cu serviciile gratuite oferite de țara spre care se îndreaptă și mai ales unitățile medicale care se află în contract și oferă servicii gratuite asiguraților. Apoi, fiecare va trebui să verifice dacă firma la care lucrează a achitat contribuțiile la fondul de sănătate. în cazul în care angajatorul înregistrează restanțe, asiguratul va trebui fie să-și amîne călătoria, fie să-și ia gîndul de la orice serviciu medical gratuit în cazul unei afecțiuni urgente ce apare în timpul șederii în străinătate. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.