în spiritul unei tradiții creștinești stăvechi, bucuria momentelor de Crăciun din acest an a fost posibilă, pentru copiii de la grădinița Izvoru Berheciului, grație Asociației de Prietenie Româno-Franceză „Amitie Roumaine”. Chiar dacă a fost un pic mai devreme, fericirea reîntîlnirii cu darurile a fost binevenită pentru copii. Moșul, însoțit de Dinu Apostu, reprezentantul din Bacău al „Asociația Româno-Franceze” din orășelul francez Saint Leu la Foret, a adus copiilor din Izvoru Berheciului dulciuri și jucării. Bucuria specifică marii sărbători a Nașterii Domnului a fost trăită și de copilașii de la Grădinița din Antohești, unde Moș Crăciun a împărțit, ca și la Izvoru Berheciului, în jur de 25 de pachețele conținînd dulciuri și jucării. Conform celor menționate de reprezentatul român al Asociației, această activitate va continua și în anii viitori, în aceeași colaborare cu partea franceză, mai ales pentru că localitatea Izvorul Berheciului este înfrățită cu Saint Leu la Foret. „în fiecare an, sărbătorile de iarnă ne fac să fim mai buni, mai omenoși, mai darnici cu semenii noștri. Sperăm ca anul viitor moșul să fie mai generos cu acești copilași minunați din această zonă a Bacăului, unde bucuriile sărbătorilor sînt atît de rare”, a menționat Dinu Apostu. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.