Școala începe la ore greu de imaginat pentru liceanul cantemirean. însă el nu a poate să facă altceva decît să își accepte soarta, să se ridice și să facă față calvarului zilnic, așa cum poate. Lucrurile au mers (s-au tîrît) așa pînă cînd, într-o zi, elevul cantemirean a intrat în școală și s-a întîlnit cu automatul de cafea. Inima i s-a ridicat la cer. Genunchii i s-au înmuiat în fața acestui salvator neașteptat. Cu mîinile tremurînde, elevul a introdus cele două monede de 5 mii de eli necesare și a apăsat butonul dorit. Douăzeci de secunde mai tîrziu, a cunoscut miracolul cafelei și a binecuvîntat în gînd administrația liceului.
Diminețile deveniseră din acel moment mai mult decît suportabile, deveniseră plăcute. Catemireanul nostru începuse chiar să nu mai întîrzie la primele ore, de cînd cu automatul de cafea. Venea mai devreme, pentru a nu pierde prețioasele momente în care se stătea în grupuri uriașe și se bea cafea, se mînca un biscuit, se fuma o țigară sau se schimbau două vorbe. Cantemireanul nostru era fericit. Dar soarta avea alte planuri pentru el și fericirea lui nu a durat mult. într-una din zile, automatul de cafea a fost de negăsit. Nedumerire, uimire, frustrare, nervi și într-un final resemnare. Cantemireanul contemporan a obținut promisiuni în legătură cu un viitor automat de cafea, pe coridor în jos, mult mai trainic și mai frumos, iar pînă atunci nu mai rămîne decît cafeaua rece și urîcioasă de la magazinul din corpul B. (Alina BOGHIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.