Cultură într-o pungă de semințe

Ferice oraș al micii burghezii, bucură-te că „odraslele“ tale trăiesc din plin elanul marii tranziții, că respiră, după o incubație apăsătoare, aerul libertății depline!
în plin proces de pre-europenizare, într-o perioadă în care toată România deplînge subnivelul culturii în planul maselor, dar cînd deliberează „un mare român“, se ivesc încercări de propulsare a spiritului valorii prin simularea participării colective la manifestări ale artei. Marți, 21 noiembrie, a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Onești, spectacolul de teatru „Proștii sub clar de lună“, în regia lui Ion Spădaru, eveniment oferit de Teatrul Bacovia din Bacău. Fără a beneficia de o suficientă „campanie de publicitate“, piesa a adunat un număr mare de spectatori (cei mai mulți dintre ei elevi, într-o majoritate covîrșitoare aparținînd unui renumit Colegiu Național oneștean).
Trădînd o deosebită apreciere față de prestația actorilor, publicul este foarte entuziasmat și răspunde cu multă promptitudine indicațiilor scenice ale unuia din actanți, aplaudînd, izbucnind în hohote de rîs sau arătîndu-și repulsia (de altfel, sarcina cea mai patetic executată). Sustrăgîndu-se, temporar, plăcerii urmăririi pancartelor cu recomandările respective, spectatorii nu numai că observau episoadele piesei, dar își permiteau chiar exprimarea opiniilor, unor sfaturi adresate personajelor, sau pur și simplu unor comentarii privind decorul, care au transformat atmosfera demersului artistic într-o luptă inegală a focalizării atenției. Printre exclamații precum „Dă-i înainte, Gogule !“, „Ce bine arăți, Ortensio“, „Ține-te de gard, Clementino, să nu te ia vîntu’“ sau printre tratative diplomatice eșuate de a restabili o ordine în perimetrul alăturat, am înțeles, în final, conflictul celor trei menționați mai sus, rămînînd încă cu îndoiala : „A fost Gogu arestat de Garda Financiară, sau a fost scăpat de Emilian, fostul soț al Ortensiei ?“. Abandonînd pentru moment dubiul, savurez din plin minutele de culturalizare fără a-mi pune problema dacă am irosit sau cîștigat acele două ore…
Tragicul experienței relatate nu derivă neapărat din atitudinea înjositoare a auditoriului, ci din situația prin care s-a ajuns la existența ei, din faptul că pentru a salva aparențele stării precare a nivelului cultural român, se recurge la îndemînarea forțată a unui public (de altfel, străin spiritului valoric) de a participa la astfel de manifestări ; gravitatea supremă a problemei rezultă din faptul că se utilizează autoritatea didactică, că impunerea se realizează asupra elevilor, că în loc să li se cultive o aptitudine de apreciere a civilizației, ei sunt „îndrumați“ să asiste – nici măcar să urmărească – la un spectacol de teatru. Acum ne apare din nou în vedere aprecierea demnitarului cu privire la calitatea școlii românești, acum părem să îi dăm dreptate lui Pleșu cînd spunea că o școală proastă duce spre o dezvoltare individuală carentă. Iată, poate, o cauză a deficiențelor noastre colective.
Dorim aliniere la standarde europene, dorim integrare în coaliția vestică, însă nu suntem capabili, ca plecînd de pe băncile școlilor, să respectăm o valoare, nici măcar să refuzăm o activitate în condițiile în care aceasta ne aduce discomfort… sau tocmai aici e problema : merg la teatru să primesc circ, mutilez spiritul cultural, îl transform în grosolănie. Astfel, întristează-te, boeme oraș, că o generație ca aceasta, guvernată de muzica lui Mărgineanu și de sloganuri precum „Trădați în dragoste“, deformează sensul libertății, clădește o civilizație a haosului și a ignoranței… și toate acestea, sub omniprezentul clar de lună al democrației… (Oana PURICE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!