Copiii care împrumută cărți de la Biblioteca Județeană „C. Sturdza” au încă 797 volume în plus, cărți achiziționate în acest an, în valoare de 11737,48 lei. „Dintre acestea, numai 295 sînt de literatură, restul acoperă celelalte domenii, mult solicitate de copii, pe baza cărora, de fapt, s-a făcut și achiziția de carte”, a explicat Ana Chiscop, șefa Secției pentru Copii și Artă a Bibliotecii Județene. Astfel, între noutățile pentru cei mici se află „Ce și cum. Cruciadele” de Monfred Vasold, „Enciclopedia Europei”, „Ce și cum. Tîlharii mărilor” de Wolfgand Tarnowschi, Wolfgang, „Planeta Terra”, „Învățăm, jucîndu-ne cu Logico Rondo. Jocuri de calcul (1), (2)”, „Enciclopedia Fantasy” de Juddy Allen, „Enciclopedia Uniunii Europene”, „Artă și imaginație” și „Artă și îndemînare” de Fiona Watt, „Poezii și cîntece pentru copii”, „Atlas școlar de istorie universală”, „Dicționar de pleonasme” și multe alte volume ce pot fi consultate atît la sala de lectură, cît și la împrumut. „O veste bună este aceea că luna aceasta, decembrie, s-au achiziționat cărți de peste 170 milioane lei, cele pentru copii fiind multe și, mai ales, cerute insistent de copii”, a mai precizat Ana Chiscop. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.