Libertatea ca oportunitate

Ștefan RADU

Intrăm în săptămîna de dinaintea Nașterii Domnului și ar trebui să fim mai înțelegători și mai optimiști. Pe de altă parte, am marcat primirea în familia europeană cu turtă dulce, lipicioasă și înșelătoare, iar liberalii au pornit să colinde prin țară cu o așa-zisă strategie de dezvoltare a României plină de promisiuni pentru o altă viață. „Ahooo, ahoo, semne bune anul are!” – îmi vine să strig din toți rărunchii și să mă bucur de libertatea decembristă pe care încă nu o înțeleg pe deplin. Petre Roman tocmai și-a publicat o nouă carte: „Libertatea ca datorie”. Mesajul este de-a dreptul utopic dacă privim în urmă (cu mînie?!). După 17 ani de căutări și dezbateri conflictuale încă nu știm exact ce s-a întîmplat cu noi. Crăciunul – o sărbătoare a bucuriei și speranței, a înnoirii sufletului – va rămîne marcat încă un veac de-acum înainte de execuția Ceușeștilor. Drumul nostru către libertate nu ne-a condus la eliberare. Datoria la care se referă dl Roman a fost o opțiune doar pentru foarte puține personaje ale Revoluției. Mult mai mulți au fost cei care au înțeles libertatea ca oportunitate. în vreme ce încă se mai trăgea cu mitraliera pe străzile din București, „băieții deștepți” – după cum spune președintele Băsescu – profitau de oportunitatea de a fi liberi. Unii evaluau principii, alții împărțeau România (ca o pradă?!).
Au trecut 17 ani. Nu mai interesează pe nimeni ce zice „Europa Liberă”. Pășim în Europa unită pe o cale de turtă dulce. Starea conflictuală, însă, nu a dispărut. Nici postul Crăciunului, nici festivitatea de la Strasbourg nu au temperat atacurile dintre premier și președinte. Ba dimpotrivă! Probabil nu mai este timp pentru politețuri. Grupurile de interese, de indivizi care au înțeles libertatea ca oportunitate vor să-și transfere acțiunile pe tărîm continental. în numele democrației, se sfîșie între ei. Dl Tăriceanu a ajuns pînă acolo încît să-și renege tatăl vitreg, cel care l-a crescut și educat, omul care l-a introdus în lumea bună a politicii. „N-a fost tatăl meu vitreg, ci soțul mamei mele!”… Cîtă ură și disperare trebuie să fie în sufletul unui om ca să-și acuze binefăcătorul (indiferent de păcatele aceluia)? Oportunitatea momentului este să condamni tot ce-ți poate deveni competitor. Nu contează mijloacele. în numele unei ciudate moralități, exibarea frustrărilor a devenit calitate publică, eroism…
Oare pentru asta am ieșit în stradă pe 22 Decembrie 1989? Foarte bine puncta un coleg: revolta noastră, a celor care nu am ezitat să participăm la evenimentele de-atunci, era îndreptată, în primul rînd, împotriva clicii ceaușiste. După atîția ani, încep să am convingerea că indiferent de ce s-ar fi întîmplat atunci, în cel mult doi ani regimul lui Ceaușescu dispărea. România rămăsese aproape singură în Est. Schimbări radicale se petrecuseră în Polonia, Ungaria Cehoslovacia… Iar la Kremlin viforul spulbera ultimele urme brejneviste. Lumea mergea într-o direcție clară și România ar fi urmat același curs, fără morți și fără atîta ură. Și poate am fi avut un mai bun control asupra celor care consideră libertatea, și astăzi, doar o simplă (și bănoasă) oportunitate, fără a-și asuma vreo responsabilitate…
Helvetica-R atea ca oportunitate

Ștefan RADU

Intrăm în săptămîna de dinaintea Nașterii Domnului și ar trebui să fim

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!