Ascensiuni duhovnicești

Vestitul eremit

* Sfîntul Daniil Sihastrul – sfetnicul și duhovnicul Sfîntului Ștefan cel Mare

După legenda consemnată de cronicarul Ioan Neculce, în O samă de cuvinte, Ștefan, în asprele zile de după bătălia de la Războieni s-a dus pentru sfat la Daniil Sihastrul. Acesta l-a îmbărbătat și l-a îndemnat să continuie luptele cu turcii, care păreau complet încheiate din cauza pierderilor de oameni suferite. Convorbire în urma căreia a ieșit iarăși victorios. Chilia sărăcăcioasă a acestui monah se poate vedea, pînă astăzi, la Voronețul Bucovinei lui. Gestul voievodului arată prețuirea sa pentru oamenii îmbunătățiți duhovnicește, pe care îi frecventa. Situația de mai sus se pare că s-a repetat și cu un alt sihastru (retras în marea schimă) de la Dobrovățul Vasluiului, într-o altă împrejurare. în legătură cu viața și strădaniile pustnicești ale acestui destoinic fiu al Bisericii Ortodoxe, Cuviosul Daniil Sihastrul, se afirmă în unanimitate că, potrivit tradiției, el s-a născut la începutul veacului al XV-lea într-un sat din apropierea orașului Rădăuți. Părinții săi, simpli țărani evlavioși, i-au dat la botez numele Dumitru. âmpresurați de nevoile vieții, atît părinții cît și fiul lor au muncit pe moșia episcopiei Rădăuților. Aici tînărul Dumitru a cunoscut monahi și slujitori ai bisericii care i-au dat învățături creștinești, îndemnîndu-l să urmeze mai cu osîrdie lui Hristos. âmbrăcînd haina monahală, i s-a dat numele de David, apoi, în pilduitoare ascultare, ca viețuitor în jurul bisericii Sfîntul Nicolae din Rădăuți, ctitoria voievodului Bogdan I întemeietorul, el a stăruit în rugăciune, nevoință și muncă.
Dorind desăvîrșirea, tînărul monah, din rîvnă pentru Hristos, a plecat de la Rădăuți spre a nu fi învăluit și biruit de viața zgomotoasă a tîrgului și de necontenitele treburi de la scaunul vlădicesc local. Mergînd pe apa Sucevei, spre soare apune, însetat de apa cea vie a Domnului, el a poposit la schitul Sfîntul Laurențiu, de la Laura, unde zi și noapte postea, veghea și se ruga Atotțiitorului și unde, împreună cu alți frați, împletea coșuri de nuiele. Trimis o dată de către egumenul schitului la Târgu Siret, cu unele treburi, monahul David a zăbovit înconjurat de credincioșii care-i cereau sfaturi și îndrumări duhovnicești. întorcîndu-se, egumenul l-a mustrat cu asprime și i-a dat un canon pe care David l-a îndeplinit fără nici o împotrivire. âmbrăcînd el schima cea mare, i s-a dat numele nou -Daniil, apoi s-a retras la munte, într-un loc tăinuit, unde, pe o stîncă de pe malul pîrîului Vițeul, a dăltuit cu trudă un paraclis la care se observă limpede pridvorul, naosul și altarul locașului de închinare, iar dedesubt o încăpere, de asemenea săpată în piatră, în care Daniil își pleca, ostenit, capul. Spre acest schimnic plin de rîvnă, vestit prin viața fără de prihană, prin faptele minunate pe care le săvîrșea și prin dulceața cuvintelor sale, se îndreptau necontenit dreptcredincioși din toate laturile nordice ale Moldovei, ca un liman izbăvitor.
Rîvna cuviosului sihastru în propovăduirea cuvîntului dumnezeiesc și mulțimea faptelor pilduitoare pe care le săvîrșea erau bine cunoscute la scaunul mitropolitan al Sucevei și chiar la curtea domnească a țării. Se spune că, în vremea copilăriei sale, vlăstarul domnesc, Ștefan, care avea să dea mai tîrziu strălucire Moldovei sub numele voievodal de Ștefan cel Mare, ar fi ascultat cu luare aminte, în chilia de piatră de pe apa Vițeului, îndrumările și povețele fericitului ascet. După asasinarea mișelească a tatălui său, în luna octombrie 1451, tînărul Ștefan, scăpat ca prin minune din acea dramatică împrejurare, ar fi poposit în chilia sihastrului Daniil, de la care ar fi ascultat cuvinte părintești de mîngîiere și îmbărbătare. Tot atunci, cuviosul ar fi proorocit tînărului copleșit de deznădejde că nu peste multă vreme va purta sceptrul domnesc al Moldovei. âmplinindu-se cuvîntul sihastrului, deseori, se spune, Ștefan cel Mare se oprea la chilia acestuia și sorbea înțeleptele sale sfaturi. înduplecat de Daniil, după „multă sufletească vorbă”, Ștefan a luat hotărîrea creștinească să zidească în locul bisericuței de lemn, din apropierea chiliei sale, risipită apoi de vitregia vremurilor, mănăstirea Putna cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, spre a fi atît pentru el însuși, cît și pentru urmașii săi, locaș de veșnică odihnă. La această mănăstire se păstrează un deget (arătător), îmbrăcat în ferecături de argint „pe care se află 11 mărgăritare și un granat”, care, potrivit tradiției, este al Cuviosului Daniil Sihastrul. Cu degetul acesta, fericitul ar fi arătat lui Ștefan cel Mare locul cel mai bun pentru zidirea ctitoriei sale. Inscripția: „aceste relicve le-am ferecat eu, Ghedeon, igumen ot Voroneț, cu toată cheltuiala mea, în anul 7257 în 4 decembrie” (1749) este dovada că acest prețios fragment a fost preluat din „moaștele” cuviosului, înmormîntat la Voroneț, și trimis spre păstrare la Putna, ctitorită de slăvitul Ștefan cu sfatul său, pe cînd viețuia în chilia de pe apa Vițeul. Fapta celui ce a trimis acest deget la Putna confirmă că puternica tradiție privind viețuirea Cuviosului Daniil în preajma acestei mărețe mănăstiri este întemeiată. (Va urma). (pr.prof. dr. Constantin LEONTE)o încăpere, de asemenea săpată în piatră, în care Daniil își pleca, ostenit, capul. Spre acest schimnic plin de rîvnă,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!