CET îi lasă pe băcăuani, inclusiv pe cei cu datorii, să-și petreacă în tihnă Sărbătorile de Iarnă și a decis să amîne luarea măsurii extreme de sistare a agentului termic. „Am discutat azi în Consiliul Director al CET și am decis să nu oprim agentul termic. Băcăuanii vor avea, prin urmare, apă caldă și căldură, acum, de sărbători”, a declarat Iulian Stoican, directorul Termocet. Conducerea CET hotărîse inițial ca, de pe 20 decembrie, să reia ofensiva împotriva rău-platnicilor și a asociațiilor de proprietari. Acestea din urmă trebuiau să transmită CET situațiile cu datoriile la nivelul scărilor, astfel încît furnizorul de agent termic să poată opri căldura și apa caldă doar la cei cu debite, fără să fie afectați și băcăuanii cu plata la zi. După mai bine de o lună de cînd CET a tot făcut solicitări în acest sens, doar nouă asociații din cele 183 s-au conformat și au pus la dispoziție rapoartele cu restanțele pe scări. în aceste condiții, CET nu ar fi putut decît să ia măsura debranșării pe puncte termice, ceea ce ar fi dus la noi revolte din partea consumatorilor conștiincioși. Constrînsă de lipsa de colaborare a asociațiilor și cuprinsă de spiritul Crăciunului, conducerea CET Bacău a decis să mai acorde o păsuire. „Vom trimite din nou adrese și somații asociațiilor de proprietari. Și de-abia după sărbători, dacă nivelul încasărilor nu va crește, se va trece din nou la sistarea căldurii și a apei calde. Noi sperăm ca asociațiile să ne trimită situațiile datoriilor pe scări, pentru a-i debranșa doar pe consumatorii care nu și-au achitat restanțele”, spune directorul Termocet, Iulian Stoican. La sfîrșitul lui ianuarie, nivelul de încasare ar trebui să ajungă la 40 la sută din datorii, condiția pusă de CET pentru ca asociațiile să nu mai suporte penalități de întîrziere. Din păcate însă, ritmul de încasare, arată Stoican, este din ce în ce mai slab, de numai 2 miliarde de lei pe lună. La acest moment, debitele populației la furnizorul de agent termic se ridică la 120 miliarde lei, la care se adaugă penalități de întîrziere de 60 de miliarde. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.