Sentimentele, mai puternice decît handicapul

Instinctul părintesc, comun celor mai mulți dintre noi, poate lua uneori forma harului profesional. Oamenii care într-o bună zi descoperă în ei acest talent, optează pentru meseria de asistent maternal profesionist și iubirea paternă sau maternă devine, în același timp, șansă acordată unui copil al nimănui și o sursă rezonabilă de venit. Plătiți de autorități ca salariați, asistenții maternali profesioniști se ocupă de copii ajunși în sistemul public de asistare, după ce au fost abandonați sau abuzați de părinții naturali.
Anișoara, în vîrstă de 47 de ani, și Florian, de 48, s-au cunoscut în 1980, la serviciu, la Aerostar, iar după un an s-au și căsătorit. Rodul dragostei lor este Diana, de 22 de ani, elevă în anul doi la postliceala sanitară. Pasionat de astronomie, Florian a fost numit la un moment dat reprezentant local al Societății Astronomice Române de Meteori. Destinul lor a avut un curs relativ obișnuit pînă acum patru ani, cînd Anișoara și-a părăsit serviciul de la fabrica de avioane, pentru a lucra ca asistent maternal profesionist.
„Aveam o mătușă și o prietenă asistente maternale. Deoarece mereu mi-au plăcut copiii, am decis să încerc și acest domeniu și am urmat cursurile. George a fost ales de Protecția Copilului conform profilului meu. Faptul că suferă de retard mintal sever și epilepsie nu m-a făcut să ezit, mai degrabă a constituit o provocare. Iar familia m-a susținut tot timpul”, a povestit Anișoara. La început, a continuat ea, copilul de șase ani s-a arătat curios față de noua sa locuință, dar speriat de orice încercare de apropiere fizică. „Treptat, s-a apropiat el de noi și a prins încredere. De vorbit însă, nu vorbește nici acum, comunicăm doar prin limbajul nonverbal. Am mai avut într-o vreme probleme cu epilepsia, ajunsese să facă crize foarte dese și ne temeam să nu-l pierdem, dar au trecut și totul e în regulă”, a mai spus femeia. „După ce eu și Diana ne-am obișnuit cu George și ne-am atașat de el, am hotărît să mă las de predat și să iau și eu un copil. Pe Petruț l-am adus acasă în urmă cu o lună. Are cinci ani și suferă de o formă mai ușoară de autism”, a relatat Florian.

âmpliniți alături de copii

Pe nesimțite, viața familiei Severin s-a schimbat complet. „Am ajuns să-i iubim ca pe proprii noștri copii și cred că asta ne dă puterea de a trece peste handicapul lor. Deși eram activi și în trecut, acum sîntem hiperkinetici. Au nevoie de supraveghere și atenție continuă, trebuie să-i împiedicăm mereu să se piardă în lumea lor. George este elev în clasa a II-a, la Școala Specială, iar în timpul liber îi plac plimbările, cu mașina sau la iarbă verde, canalul tv «Taraf» și muzica ambientală. Petruț merge la Betania și în rest se joacă, mai ales cu mașinuțe, se uită la televizor, pe orice canal, sau studiază revistele foarte colorate. între ei se comportă cu o indiferență totală, de parcă celălalt nici nu ar exista. Avem și o pisicuță, rasa siameză, care, în mod surprinzător, se lasă smotocită de amîndoi, fără a reacționa agresiv”, au explicat soții, care se simt fericiți și împliniți alături de acești copii.
I-am întrebat pe Florian și Anișoara dacă și-au pus vreodată problema adopției. „Nu ne-am întrebat prea mult de unde vin micuții și ce viață au avut înainte să-i luăm în grija noastră. Nici la adopție nu ne-am gîndit deocamdată, mai ales că nu mai sîntem tocmai tineri și ni se poate întîmpla orice chiar mîine”, au încheiat ei. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!