Ziua tradițiilor

Bacăul s-a umplut de datini și obiceiuri de iarnă

De sfîntul Ștefan puteau să crape și pietrele de ger, și tot ar fi fost în zadar. Băcăuanii s-au încăpățînat să iasă în stradă și să admire Alaiul Datinilor și Obiceiurilor de iarnă. Cu mic, cu mare, sute de oameni au sfidat temperaturile coborîte sub 0 grade, pentru a vedea colindătorii și cerbul din Vultureni, caprele din Cucova, urșii de la Dofteana și Leorda-Comănești, capra de la Sănduleni, colindătorii din comuna Asău, capra din Berzunți, căiuții din Orbeni și Pîrjol, Frumoșii din Balcani, Bumbierii din Lipova sau căiuții Lipiceni și Albănești – Botoșani. Chiar dacă ninsoarea a lipsit cu desăvîrșire din peisaj, privitorii au avut ocazia de a auzi, după multă vreme, inclusiv pocnituri de bice.
Au fost trei ceasuri de dansuri și mișcări scenice zgomotoase, care au readus în atenția publicului obiceiurile străvechi din satele băcăuane. Cu tobe, buhaie, măști naturale din blană sau lucrate admirabil de meșterii anonimi ai locului, încălțați cu opinci, avînd în componență membrii între 4 ani și peste 70 de ani, formațiile au oferit un adevărat spectacol captivant. Pentru cine a fost prezent ieri, la prînz, în centru, a fost greu de ales cine este mai talentat și mai frumos. Cu toții au fost minunați.
Părerea de rău va fi de partea băcăuanilor care nu s-au sinchisit a se deplasa să admire, pe viu, oamenii care continuă tradițiile moldovenești. Aceasta deoarece, prezența la Bacău a acestor meșteri populari, în fiecare an, constituie un eveniment cultural artistic inedit, chiar unic. Dovadă a fost și faptul că tinerii spectatori, prezenți în jurul scenei, nu mai dovedeau cu camerele foto de la telefoanele mobile să-i filmeze pe artiști.

Din Tokyo, în inima Bacăului

Femeia ține fularul apăsat pe față. Se plimbă dintr-o parte într-alta, trăgînd cu ochiul la scenă, vizibil deranjată de temperaturile scăzute. După privire este ușor să recunoști un oaspete din cealaltă parte a lumii. Aveam să aflu ulterior că Iatinako Inagaki este din Tokyo și a ajuns la Bacău pentru a studia tradițiile și obiceiurile locale. Iar festivalul din 27 decembrie reprezintă o ocazie mai mult decît favorabilă pentru un asemenea studiu. Interpelată spontan, ea zîmbește și salută într-o română ușor stîlcită. „Sînt împreună cu soțul pentru studii de folclor la Universitatea din Cluj, aflată în parteneriat cu Universitatea din Tokyo. Am ajuns și în zona Moldovei, unde stăm vreo trei luni. De Revelion vom fi la Suceava, pentru a vedea buhaiul”, ne-a explicat ea. Printre cuvinte, Iatinako Inagaki, se uită cu admirație la jocul călușilor de pe scenă. „Sînt foarte frumoși, cu toții. în Japonia nu există astfel de festivaluri”, a precizat ea. âi vine greu să vorbească, nu atît din cauza limbii, ci a temperaturilor de afară cu care care recunoaște că nu este acomodată. „E foarte frig aici. în Tokyo nu e niciodată o astfel de vreme”, a explicat ea. Cu siguranță, va avea timp să vadă cu de-amănuntul tot „Alaiul Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă” pe casetă video, deoarece profesorul Norio Inagaki, soțul său, a stat în fața scenei pe toată durata festivalului, fără a pierde nici una dintre formații.

Urșii din Comănești, o tradiție ruptă din negura timpului

Tinerețea emană din dansul lor continuu. Nici nu spui că unii dintre ursari au aproape 70 de ani, iar alții abia au ajuns la momentul cînd încep să dezlege buchiile cărților. în clipa cînd fețele le sînt acoperite de măști, timpul se comprimă și devin asemeni animalelor al căror dans tradițional îl redau an de an în fața băcăuanilor. âi admiri, parcă cuprinși de magia dansului și a obiceiului pe care l-au moștenit din bătrîni.
Tradiția urșilor din Leorda-Comănești este unică, iar vechime ei se pierde în negura vremurilor. „Practicăm acest joc din moși strămoși. Este un obicei al nostru pe care vrem să îl ducem mai departe”, spune șeful ursarilor din Comănești.

Urșii, cei mai căutați și mai fascinanți

De fiecare dată, urșii reprezintă unul dintre cele mai fascinante jocuri. Și-n acest an, bătăile prelungi ale tobelor i-au făcut pe băcăuani să se strîngă iute în jurul lor, „ca la urs”, după cum se spune. Au avut și motive. Blănurile naturale, parcă perfect croite atît pentru trupurile fragile ale tinerilor, cît și pentru cele mai solide ale adulților, i-au fermecat pe privitori. Și nu doar pe cei mici, dornici să atingă, să pipăie ursul, ci și pe cei mari, mai interesați ca oricînd să facă o fotografie, să se filmeze lîngă un ursar adevărat. Tinerii ursari sînt surprinși și timizi. Cei mai vîrstnici zîmbesc. „Nu ne deranjează. Oricum, blănurile sînt naturale și le păstrăm de 20-30 de ani. De la părinți. Avem mare grijă de ele. Cît timp nu le folosim, le ținem în dulapuri, ca pe niște costume de preț”, ne-a explicat unul dintre ursarii comăneșteni. în ceea ce privește jocul ursului, acesta nu e unul ușor. Presupune îndemînare și o capacitate de rezistență la efort prelungit. însă comăneștenii nu sînt nici pe departe obosiți. Au jocul în sînge. Se apucă de pregătire cu cîteva săptămîni înainte de sărbătorile de iarnă. „Este greu, dar băieților le place. Vin de plăcere. Sîntem 25, dintre care cel mai tînăr are șapte ani, iar cel mai vîrstnic, 68 de ani”, ne-a mai spus șeful ursarilor. Am încercat zadarnic să le aflăm numele. „Ce importanță are? Sîntem urșii din Comănești”, ne-a lămurit, scurt, șeful grupului.

Iași-Bacău, via Normandia

„Cerbul carpatin”, o trupă de 14 tineri din comuna Scobinț, județul
Iași, a venit la Bacău direct de la un festival de folclor din
Normandia. Aceștia ne-au explicat că tradiția „Cerbului” datează de sute de ani și de cîțiva ani acesta a ajuns să fie cunoscut și în Ungaria, Italia, Germania și în Franța. „Am stat șase zile în Normandia. Am fost invitați de oficialitățile franceze și am dat
tot soiul de spectacole folclorice specifice zonei noastre. După ce
s-a terminat festivalul, am făcut baie în apele Senei”, ne-a povestit
Constantin Curecheru, șeful trupei.

Măștile de smoală

„Alaiul Caprei” de la Sănduleni a atras rapid atenția trecătorilor, mai
ales prin măștile inedite, făcute din smoală. „De fapt, măștile
noastre sînt două pălării cusute și date cu smoală. E o tehnică
specială, pe care puțini oameni o știu”, ne-a spus Marian Lungu, un
tînăr de 22 de ani, șeful trupei. Acesta ne-a mai explicat că „Alaiul
caprei” reprezintă, de fapt, o „alegorie a unei nunți în care se
amestecă «frumoșii» și «mascații», adică binele și răul”. în mijlocul
nunții, apare capra care trebuie să fie strunită bine și să danseze
după cîntecele «frumoșilor».

înveliți în 50 de kilograme de clopote

Căluții din comuna Albești, județul Botoșani, au venit în Bacău de
cum s-a luminat de ziuă. Aceștia ne-au spus că jocul lor este mai
complicat decît al altora, deoarece, conform tradiției, fiecare tînăr din
trupă trebuie să fie încins cu o centură pe care sînt înșirate zeci de
clopote. Greutatea totală ajunge undeva în jur de 50 de kilograme.
„Sîntem încinși bine la mijloc. Stomacul meu acum e cît un pumn!
Păi, nu rezistăm cu greutățile astea pe noi fără să fim foarte bine
închingați”, ne-a explicat Dragoș Șurubaru, un tînăr din trupa de
căluți. (Olimpia FILIP, Constantin GHERASIM)

nici una dintre formații.

Urșii din Comănești, o tradiție ruptă din negura timpului

Tinerețea emană din dansul lor

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!