Ziua de 29 decembrie a fost declarată Ziua Internațională a Biodiversității. Cu acest prilej, Agenția pentru Protecția Mediului Bacău a organizat mai multe activități de informare în municipiile Onești și Bacău, pe tema protecției și conservării bunurilor naturale din județul Bacău ce vor intra în circuitul european sub denumirea de „Rețeaua Ecologică Europeană Natura 2000”. în județul nostru au fost selectate să facă parte din Rețeaua Ecologică patru arii de protecție specială avifaunistică (Munții Nemirei, Lunca Siretului Mijlociu, Lacurile de Acumulare Buhuși – Bacău -Tătărăști și Zona Piatra Șoimului-Scorțeni – Gîrleni), precum și trei situri de importanță comunitară, pentru protecția unor habitate și specii deosebit de valoroase (Creasta Nemirei, Slănic și Dealul Perchiu). Sesiunea de activități dedicate Zilei Internaționale a Biodiversității a început pe data de 15 decembrie, la Grupul Școlar „Gheorghe Asachi” Onești și continua pînă pe data de 29 decembrie. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.