„Echipa din Bacău trebuie respectată și așa vom face”, a spus antrenorul Stephane Simon de la la USSP Albi imediat după încheierea partidei cu Știința Bacău din manșa întîi a optimilor Top Teams Cup. Simon este unul dintre acei tehnicieni care nu se exteriorizează excesiv în timpul meciului, deși este un antrenor tînăr, foarte tînăr. Pe tot parcursul partidei s-a plimbat încet de-a lungul liniei graniță între spațiul de joc și spațiul antrenorului dînd indicații scurte. Nu i-a ieșit pasiența așa cum și-a dorit și nu s-a arătat marcat de înfrîngere. „1:3 în fața unei echipe precum cea a Bacăului nu este un scor slab. Cele două formații sînt de valori apropiate iar diferența a fost făcută de plusul de agresivitate al Științei. Pînă la partida retur trebuie să reglăm acest capitol. Am greșit în momente cheie, în special la finalul setului al patrulea. Pe de altă parte, la noi acasă va fi cu totul altfel. Publicul ne va fi un aliat puternic și sîntem avantajați și de faptul că avem tribune împrejurul terenului. Oricum, nu va fi deloc ușor. Ne batem să ne calificăm!”, a conchis Stephane Simon. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.