Viața pe hîrtie

Ștefan RADU

După 1 ianuarie, problema integrării europene (că aderarea am rezolvat-o deja!) a transformat dezbaterea publică într-un ciudat amestec de zvonuri și discursuri goale. Pe de o parte, majoritatea românilor iau de bune toate interpretările „lăutărești” care abundă prin presă. Pe de altă parte, la nivel oficial se organizează simpozioane, grupuri de analiză și alte asemenea „sofisticănii” inutile pentru oamenii de rînd. Comunicarea – în adevăratul sens al cuvîntului – lipsește cu desăvîrșire. O colegă îmi povestea cum s-a desfășurat, într-o comună din județul Bacău, o întîlnire între țărani și specialiștii de la Mediu. S-au citit materiale redactate într-un limbaj tehnic și complicat, din care localnicii nu au înțeles mare lucru. în final, acțiunea finanțată din bani publici a fost un eșec. Practic, nici autoritățile, nici cetățenii nu știu de unde să înceapă treaba. La Onești, polițiștii le-au interzis producătorilor – conform normelor – să vîndă animale în Obor. Locul a fost păzit cu strășnicie, în baza „ordinului de misiune”. Pe marginea șoselei, în afara spațiului de interdicție, țăranii s-au înșirat cu porcii legați cu sfoară și au vîndut marfa celor interesați… Toată lumea, pînă la urmă, a fost mulțumită. Numai că normele europene au rămas o enigmă… La fel se întîmplă și cu interzicerea folosirii căruțelor sau cu taxele pe cazanele de țuică. Zilele trecute, l-am întrebat pe dl. prefect dacă nu are sentimentul că ducem un fel de viață pe hîrtie. A recunoscut că adeseori așa stau lucrurile. Adică ne pierdem vremea cu simpozioane și raportări inutile din punct de vedere practic. La fața locului, în satele din județ, nu se deplasează nici funcționarii diverselor instituții deconcertate, nici membrii unor asociații finanțate de la Buget. în poarta oamenilor nu bate vreun specialist care să aibă răbdarea de a discuta cu sătenii și de a-i lămuri cum stau lucrurile. Am văzut cum au reacționat cîțiva localnici cînd au primit de la un primar incompetent adrese prin care erau somați să plătească taxa de salubritate. Textul amenințător era menit nu să lămurească lucrurile, ci să enerveze și un autist! Țăranii cu pricina mai că erau porniți să ia gîtul celui ce semnase adresele respective, fără să mai dea atenție chestiunii cu strîngerea gunoiului. După vreo zece minute în care, calm, le-am explicat la ce folosesc banii care li se cer, sătenii chiar au părut interesați de serviciul de salubritate. Ba nici nu l-au mai considerat așa de scump… însă tot supărați au rămas din cauza modului în care a înțeles Primăria să-i anunțe ce obligații au…
Românii nu refuză, apriori, să-și plătească dările. Vor doar să știe pentru ce dau banii. Cu puțină răbdare și pricepere din partea funcționarilor s-ar evita mare parte din conflictele actuale. Eu cred că modul arogant (mitocănesc chiar!) în care se adresează Statul – prin reprezentanții săi – contribuabililor se explică prin ignoranța celor desemnați să aplice normele. Problema cu aderarea la Uniunea Europeană a fost tratată, de-a lungul anilor, ca o chestiune elitistă. Cîțiva lideri au înțeles despre ce este vorba, însă masa largă a fost ținută departe de amănuntele acestui Tratat. în esență, românii – fie ei simpli țărani, șomeri sau mari profesori universitari și academicieni – nu au participat la acest proces. Acum, cu toții ne aflăm în fața unui fapt împlinit. Nu prea pricepem în ce ne-am băgat – sau am fost băgați? – și nu ne asumăm, la nivel individual, rezultatele. Aud foarte des, în jurul meu, expresii de genul: „Fugi dom’le de-aici că la noi nu se poate aplica o asemenea regulă europeană!”… Se exprimă astfel pînă și funcționarii care ar trebui să creadă în ceea ce fac (pe salariu). L-am întrebat pe dl. prefect dacă nu ar fi indicat să trimită armata de subalterni de pe la diversele instituții deconcertate „în teren”, din poartă în poartă, fără chitanțierele de amendă. Mai întîi au datoria de a-i informa și învăța pe oameni cum pot să rămînă în cadrul legii și-abia apoi pot trece la controale și coerciții. Dl. prefect nu a respins ideea, dar nici nu a părut că o apreciază ca eficientă. Majoritatea funcționarilor din țara asta se tem de contactul direct, real și egal cu oamenii. Este mai simplu să comunicăm prin adrese amenințătoare, seci, lipsite de responsabilitate. Sîntem sortiți unei vieți sufocată de hîrtii generatoare de conflicte păguboase…nd au primit de la un primar incompetent adrese prin care

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!