Nevoia de sublim

Vasile PRUTEANU

Orice om pe pămîntul ăsta binecuvîntat și adeseori blestemat are nevoie măcar de o clipă de sublim pentru a-și liniști și odihni sufletul și visurile. Cînd prinde minunata clipă – ca o eterică fulgerare – omul încearcă să-i stea strajă ca să nu o piardă în nesfîrșitul tumult al vieții. Poeții și pictorii sînt singurii capabili să fixeze – în vers sau imagine – această stare evanescentă, atunci cînd muzele și harul își dau mîna pentru a o eterniza. Confesîndu-se, pictorița Călin Veronica spune că „Am nevoie de sublim/ Precum arcușul de vioară/ Poetul de absolut/ Catedrala de Iisus/ Clipa de veșnicie”. Admirabil spus! Și condiționat: un obiect de altul, o stare de alta, o credință de divinitate, un timp de clipele ce-l determină și-i asigură trecerea.
Deși am meditat adeseori asupra funcțiilor artei, a stărilor pe care le induce, arareori mi-am pus problema conținutului metafizic, fără de care imaginea rămîne ternă, seacă. Știam, de exemplu, că tapiseria este strictamente artă decorativă, chiar atunci cînd înfățișează scene într-o eterată materie picturală. M-am întîlnit, însă, cu arta doamnei Călin Veronica și surprizele s-au ținut lanț. Tapiseriile ei conțin volume și dimensiuni în care sînt încorporate amintiri și trăiri de o suavitate, un sublim și o candoare absolut fermecătoare. Dar și o adîncime de gîndire, atingînd profunzimi filozofice și teologice de vibrantă meditație. în lucrarea „Casă părăsită”, de exemplu, artista privește din exterior o cameră nelocuită, cu perdelele ciuruite de vreme. Omul e plecat de mult, dar imaginea lui Dumnezeu întrupat e prezentă, vrem noi sau nu vrem. în „Fereastra bunicii” (decorată cu o perdea din pînză de casă de un alb imaculat), pulsează o inimă plină de duioșie și puritate copilărească, întorcîndu-ne cu gîndul în primăvara vieții noastre. „Mireasa” este o lucrare ce înalță tînăra fată la dimensiune cosmică… „plutind regină între îngerii din cer” (Eminescu), iar „Mîna” se compune într-o blîndă binecuvîntare, dătătoare de pace și fericire. Hotărît lucru, doamna Călin Veronica are un suflet angelic, prezent în toate lucrările expuse la sfîrșitul săptămînii trecute la Galeriile Frunzetti.
Gîndite fie ca o complementaritate la tapiseriile doamnei Călin Veronica, fie ca un contrapunct, cu vibrații picturale, tablourile Rodicăi Vasilescu adună semne și fulgerări de trasor într-o neașteptată sinteză de temporalități, oglindind orizonturi plastice neașteptate. Lucrate cu pastă abil manevrată coloristic, cu cazeină sau argilă, lucrările artistei înfățișează o lume mereu vie cuprinsă de tensiuni și contrarietăți ce surprind sensuri ale duratei. Imaginile ei nu sînt statice, nu-s pasive, ci pline de mișcare. Uneori li se simte nervul și chiar forța. Fiecare suprafață de culoare are propria ei individualitate, chiar atunci cînd se combină în infinitezimale nuanțe. Ca însăși vibrația vie a naturii.lipă – ca o eterică fulgerare – omul încearcă să-i stea strajă ca să nu o piardă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!