Consiliul Local al comunei Nicolae Bălcescu, singura localitate care a refuzat pînă în acest moment asocierea în Zona Metropolitană Bacău, va dezbate din nou acest subiect. Conform celor declarate de Francisc Tancău, primarul comunei, Consiliu Local va lua din nou în discuție asocierea în Zona Metropolitană la ședința din februarie. „De data aceasta, cred că proiectul de hotărîre va fi votat de consilieri. Data trecută au fost mobilizați de anumiți consilieri care erau împotriva proiectului. Acum, am purtat discuții cu ei și i-am convins de utilitatea acestei asocieri”, ne-a declarat primarul Tancău. Reamintim că la finele anului trecut Consiliul Local al comunei Nicolae Bălcescu a respins cu unanimitate de voturi propunerea de asociere în Zona Metropolitană Bacău. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.