O femeie din Săucești a fost înjunghiată de cumnata ei

Redacția Ziarul de Bacău

• Gabriela Lăcătușu a primit două lovituri de cuțit care i-au afectat intestinul gros • femeia a fost operată imediat de către chirurgi • ea nu își explică de ce cumnata ei a făcut acest gest și va face plîngere la poliție

Gabriela Lăcătușu, în vîrstă de 38 de ani, din Săucești, a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean, după ce a fost înjunghiată de cumnata ei. Ea a ajuns cu mașina ambulanței la spital joi seara, în jurul orelor 19.00. „Nici nu știu cum s-a întîmplat și ce are cumnata cu mine. Eu voiam să fac de mîncare și aveam nevoie de o găleată. I-am cerut-o, ea s-a enervat, a pus mîna pe un cuțit ruginit și m-a înjunghiat”, ne-a povestit Gabriela Lăcătușu. Femeia are șase copii și a fost salvată din mîinile cumnatei de fiica mai mare, care s-a băgat între cele două femei și i-a luat arma din mînă mătușii. „Dacă nu era fata cred că mă omora. Soțul meu era plecat de acasă și noroc de fiica mea că m-a scos din mîna ei și a chemat salvarea”, ne-a mai povestit pacienta. Gabriela Lăcătușu spune că a mai avut certuri cu cumnata ei, dar niciodată așa de grave. De șase ani, cele două familii locuiesc în aceeași curte și fiecare își vedea de viața ei. „Cumnata mea, Lucreția Lăcătușu, este o fire mai închisă. Nu știu dacă bea sau pur și simplu a fost ceva spontan. Nu îmi explic reacția ei și m-a luat total prin surprindere, că nu am apucat să mă feresc. Soțul meu a mers și la poliție să depună o plîngere”, a precizat Gabriela Lăcătușu. Pacienta a fost internată la Chirurgie și operată imediat. „A fost internată pe secția noastră din cauza unei plăgi înjunghiate pe partea stîngă. Intestinul gros a fost secționat de trei ori, lucru ceea ce i-a provocat o peritonită fecaloidă secundară. A doua lovitură a fost în zona axilară, dar nu i-a afectat nici un organ intern”, ne-a declarat medicul chirurg Virgil Bossu. În prezent, starea de sănătate a pacientei s-a stabilizat, dar există riscul să apară complicații post operatorii și, de aceea, este ținută sub observație de către medici. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.