Pentru Valentin Palea, directorul Serviciului Public de Drumuri Județene, Ziua îndrăgostiților, varianta americană, este o zi oarecare, fără nici o semnificație. Nici nu petrece și nici nu oferă cadouri, dar nici nu pretinde vreun dar. Asta nu înseamnă că nu e îndrăgostit sau că aleasa inimii nu-i împărtășește sentimentele. Valentin Palea, pur și simplu, nu vede rostul cadourilor. Pe principiul că dragostea nu are nevoie de dovezi palpabile. „Nu mă pregătesc de nici o petrecere. Sf.Valentin e o sărbătoare preluată, nu există în calendarul nostru creștin ortodox. în ultimii ani a fost ridicată la rang de sărbătoare, dar mi se pare puțin impusă. Nu cred că e pe gustul națiunii noastre. Nu am marcat niciodată momentul. Eventual, am ieșit cu prietena în oraș. Sau ne adunăm cu prietenii, amicii, nimic deosebit. Nu am primit cadouri, poate ceva simbolic, dar nu-mi mai amintesc ce anume. Asta nu înseamnă că nu e nimeni îndrăgostit de mine. Nici eu nu mă prea omor să fac cadouri. Și nu mă refer la această așa-zisă sărbătoare, ci în general”, spune Valentin Palea care ne oferă și explicația pentru care nu dă iama prin magazine după cadouri – nu este o fire extraordinar de romantică. Valentin Palea nu își dorește decît sănătate și noroc.
(Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.