Fîntîna ucigașă

Administrator

Deznădejde și neputință. Prin asta au trecut, sîmbătă după amiaza, locuitorii din Cleja, care s-au adunat, cu mic, cu mare, la locuința familiei Domocoș, unde au văzut cum trei tineri se sting din viață, unul cîte unul, fără să-i poată salva. Nimeni nu bănuia acum două săptămîni, cînd Mihai Domocoș a început să-și sape fîntîna în curte, că ea va deveni mormînt pentru trei suflete nevinovate. Sîmbătă, Claudiu Domocoș, în vîrstă de 20 de ani, a profitat de vremea bună de afară și a decis să le curețe fîntîna părinților săi. El a luat o pompă și a coborît la peste zece metri adîncime. Nu a trecut mult timp și din fîntînă au început să iasă nori negri de fum. Speriat, fratele său, Gabriel, de 28 de ani, l-a strigat de mai multe ori, dar pentru că Claudiu nu dădea nici un semn de viață, a intrat să-l salveze. între timp, curtea s-a umplut de rude și de vecini, care stăteau neputincioși. „Am văzut fumul gros, și i-am spus să nu intre, dar el striga că poate să-l salveze. Nu am putut să-l oprim. A vrut să intre și taică-su, da’ nu l-am lăsat”, spune unul dintre martori. Cînd a văzut că nici Gabriel nu mai iese din fîntînă, Adrian Iștoc, de 20 de ani, prietenul celor doi frați, s-a desprins din mulțime și a coborît și el în adînc, pe drumul fără întoarcere. Cînd fumul gros emanat de la pompa electrică care curăța fîntîna a început să se împrăștie în jur, oamenii și-au dat seama că cei trei nu mai au nici o șansă și au anunțat pompierii. Aceștia au coborît în fîntînă folosindu-se de măști și au reușit să aducă la suprafață, unul cîte unul, cele trei cadavre, într-un cor de bocete ale rudelor și vecinilor celor morți. Unul dintre ei, Gabriel Domocoș, tocmai terminase facultatea și urma să-și dea licența în această săptămînă. Pompierii au stabilit că cei trei au murit asfixiați în urma gazelor toxice acumulate, care au consumat tot oxigenul din fîntînă. (Florin CRĂCIUN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.