Deținuții Penitenciarului de Maximă Siguranță din Bacău pot intra în camera nupțială doar cu soția sau cu concubina stabilă, declarată la începutul detenției în dosarul individual. Deși „lista de așteptare” este impresionantă, nu toți dintre cei aflați dincolo de gratii vor avea parte de un moment de intimitate în „camera fericirii”. „Fiecărui deținut i se întocmește un dosar individual, la începutul detenției. Acolo se trec toate datele personale. Cei care sînt căsătoriți vor declara numele soției. Ceilalți, pe cel al concubinei”, a explicat Valeriu Ștefănescu, purtător de cuvînt al Penitenciarului de Maximă Siguranță din Bacău. în cazul în care în dosar este trecut numele iubitei „de afară”, iar între timp cei doi se ceartă și deținutul îi șterge numele din dosar, acesta nu mai are șansa să viziteze camera nupțială. „Sînt cazuri în care condamnatul șterge numele iubitei și îl înlocuiește cu al alteia. Se supără fie că nu îl vizitează, fie că au avut cine știe ce dispute. în această situație, nu se aprobă nici o întîlnire în camera nupțială. Concubina trebuie să fie stabilă, nu schimbată de la o zi la alta”, a explicat Ștefănescu. Reprezentanții Penitenciarului susțin că încă nu au avut situații în care deținuții să declare în dosarul personal numele unei concubie, iar în cererea de „vizitare” a camerei conjugale să fie numele alteia. „Cred că au înțeles și ei că există anumite reguli pe care trebuie să le respectăm. Oricum, prioritate au cei care se căsătoresc în detenție”, a concluzionat purtătorul de cuvînt al Penitenciarului din Bacău. (Olimpia FILIP)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.