Așezarea „găzarilor”
• Nicolae Iorga la Moinești
După surprinzătoare și plăcute peregrinări ale savantului pe văile Trotușului și Slăncului, iată-l poposind și pe valea Tazlăului, la Moinești – străvechea așezare a petroliștilor și a găzarilor. „Moineștii – scria Nicolae Iorga, întâia și cea din urmă stație a acestei linii laterale, se vestește prin puțurile de păcură, acoperite cu gherete de lemn negru, pe un deal scorburos și despoiat”. Și: „în aceste rătăciri am văzut târgul” – adăuga el. „E pavat și are margeni de trotoare, dar noroiul făcut de ploile din urmă înnegrește toate drumurile. Singura clădire mai bună e o «Școală israelito – română»”. O grădină publică, foarte puțin asemenea cu aceea, curată și foarte cercetată, din Târgul Ocnei, se mai cuvine a fi pomenită”. Târgul „desfășoară în vale cele câteva străzi ale sale…”. „încolo, prin Moinești foiesc vreo 7 000 de evrei, meșteșugari și negustori. Câștigul lor e foarte mic. Puțurile de păcură au slăbit, cele cinci-șase sonde nu dau nici cât trebuie pentru fabrica de <
Aflăm, din cele consemnate de savant, cît făcea trăsura de la Moinești la Bacău: „vreo patru ceasuri”!!! Trăsura „spre Bacău e foarte puțin vrednică de acest nume. Odată, ea a fost, desigur o adevărată trăsură, dar în cei cinci ani de când o are proprietarul ei din urmă, n-a rămas dintr-însa decât un poclit pătat în tot chipul, lemne goale care tremură subt picioare, fierării deșurubate, perini crăpate și lustru dejghiogat. Pentru ca să încapă numărul de opt mușterii, cu care se pornește de obicei la drum, s-a adus o lungă scândură acoperită cu piele, prin care curg paie, la locul unde stă de obicei scăunelul din față. Sunt înhămați trei cai, din care unul e un biet moșneguț ce năpârlește de bătrâneață”. Și continuă: „Pe deasupra drumul până la Bacău e foarte nesigur din cauza tâlharilor. Dar, birjarul a făcut oaste, nu se teme de pușcă, știe că hoții nu supără pe birjari, fiindcă ei n-au bani; el poartă după datina neamului său, un vechi surtuc larg, rărit la coate, și, în loc de guler alb, gulerul ridicat în sus, al acestui surtuc. „Colac peste pupăză, plouă încet, apoi tot mai tare…”. (Selecție și prezentare de Eugen ȘENDREA)ță. Sunt înhămați trei ca
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.