Sfînt pus la tarabă de negustori

Claudiu BOANGIU

Nepricepuți, încă, într-ale Uniunii Europene, ne plîngem, cui stă să ne asculte, că ni se impun norme care ne îngroapă datinile. Că nu mai avem voie să scurgem brînza de zer, strămoșește, prin pînză sau (mai nou) tifon și să o păstrăm la putină, ci în recipiente inoxidabile, care nu ruginesc, dar nici gust boțului nu-i dau. Că tranhumanța, din care s-a născut mitul mioritic atît de drag nouă, va deveni o calculată cursă cu camionul încărcat cu oi pe un traseu aprobat musai de autorități. Că și vinișorul, țuica, porcul, mielul, orătăniile… și cîte altele dintre cele pe care ne-am învățat a le chibzui în gospodărie, într-un anumit fel, de la bunici, nu vor mai fi „ca pîn’ acu'”. E drept, nu mulți sînt cei dintre noi care înțeleg întru totul ce ne mai așteptă, ce vom pierde și cît vom avea de cîștigat. însă, dacă e să-i luăm în calcul numai pe copiii și adolescenții născuți după ’89, cu ei lucrurile stau cu totul altfel. Posibilitățile lor de informare sînt cu totul altele decît cele de care au dispus cei care și-au făcut majoratul pînă la acea dată. La fel și libertățile de care se bucură. De aceea, și modul în care înțeleg să-și însușească anumite obiceiuri este altul. Mai întîi, m-am gîndit că aproape nici unul dintre juniori nu mai plînge după sarmale, ci după un „burger” cu mult muștar și ketchup; nu după o brînzoaică sau un compot, ci după o „chocolate bar” sau un „fuzzy navel milk shake”. Apoi, în minte mi-a venit apropiata zi de Saint Valentine’s Day sau Ziua îndrăgostiților. O sărbătoare cu rădăcinile în Occident. Cei care au impus-o, susțin că datează din perioada Imperiului Roman. Și o leagă de martiriul preotului Valentin, care este pomenit de tradiția catolică drept un salvator al sufletelor celor care doreau să se căsătorească în timpul domniei împăratului Claudiu al II-lea, cel care a interzis cununiile. însă sfîntul Valentin apare în calendarul catolic pe 13 februarie, nu pe 14, cum îl „cinstesc” comercianții!

în epoca de aur a României, mass media nu pomenea nimic despre Paște sau Crăciun, darămite despre St. Valentine’s Day sau de-al nostru Dragobete. însă, din anii ’90, mass media video, (re)născută într-o societate excitată de legile concurenței, a aruncat pe piață duium de programe pur comerciale, cu formate concepute neapărat „afară”. Și multă, multă publicitate, mama comerțului! Cu acestea a fost bombardată generația postcomunistă. Iar ceea ce se repetă ostentativ este, pînă la urmă, cerut, însușit. St. Valentine’s Day a beneficiat din plin de atenția media și a comercianților: concerte, petreceri în cluburi și discoteci, dar și oferte speciale în magazine. Fapt firesc, pentru că inițiativele de acest gen aduc profit, iar un post de televiziune, cel puțin, nu-i societate de binefacere, ci o societate comercială. Sărbătoarea a luat o amploare care a ajuns chiar să-i deranjeze pe cei mai conservatori dintre noi. Laurențiu Dumitru, în cartea „Hristos și tinerii”, se întreabă ce legătură o fi între sfîntul salvator al sufletelor, care a murit opunîndu-se desfrînării, și kitchul mediatic legat de numele său. Iar Dragobetele nostru, Logdnicul Paserilor, a fost plasat oarecum într-un con de umbră, pomenit, dar nu exploatat, poate și pentru că e la doar cîteva zile distanță de ziua aducătoare de audiență și de venituri. Revenind… Nu știu dacă și cît de nocive se vor dovedi normele Uniunii Europene pentru obiceiurile noastre tradiționale, atît timp cît la multe dintre ele renunțăm de bună voie. însă, înainte de a ne văicări de „răul” pe care drobul UE s-ar putea să ni-l facă, să vedem dacă nu cumva ne furăm singuri căciula. Asta doar așa, pentru a ne lua o alta. Dar din import. z T „ z 0gô© Helvetica-R nou) tifon și să o păstrăm la putină, ci în recipiente inoxidabile, care nu ruginesc, dar nici gust boțului

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!