Au dispărut moștenitorii!

Administrator

Pădure validată, caut stăpîn

Dramoletele ce au ca temă retrocedarea terenurilor cu vegetație forestieră se țin lanț. După cazul deja celebru al validării și invalidării la scurt timp a cererii moștenitorilor lui Eremia Grigorescu, situație în care prefectul trebuia să-și anuleze propriul ordin, Comisia județeană de fond funciar și Direcția Silvică se confruntă cu o nouă situație hilară. Au retrocedat pădurea cerută, dar nu mai au cui o da. Cel care a fost mandatat să depună cererea de retrocedare a dispărut. „Avem episoade foarte romanțate. Acum e vorba de moștenitorii boierului Săbăreanu. Aceștia sînt în străinătate, dar au împuternicit pe cineva, cu procură, să facă demersurile pentru retrocedarea pădurii. Reprezentantul lor, Marcel Cosor, din Vrancea, ne-a adus actele și tot ce trebuia la dosar, iar în baza lor am retrocedat 1.439 hectare pe Ocolul Silvic Căiuți. Ne-am trezit însă că nu mai dăm de cel care îi reprezenta pe moștenitori și nu mai avem cui retroceda pădurea. Am auzit doar că acest Cosor se ocupă de tranzacții cu păduri și că ar fi fost revocat din calitatea de reprezentant de către moștenitori. Nici de moștenitorii boierului Săbăreanu nu putem da, pentru că sînt în străinătate, iar toate adresele și numerele de telefon sînt la Cosor. Suprafețele au fost validate în septembrie 2006 și de atunci tot încercăm să găsim moștenitorii, pentru a-i pune în posesia pădurii”, spune directorul Direcției Silvice, Gheorghe Savu. Povestea are și accente „dramatice”, dacă ne gîndim că Direcția Silvică trebuie să asigure paza gratuită a pădurii pînă în momentul în care moștenitorii vor fi găsiți și vor intra în posesia acesteia. „Trebuie să luăm toate măsurile pentru a se evita furturile. Practic, trebuie să o păzim gratis, pînă clarificăm această situație”, spune Gheorghe Savu.
(Cătălina CHIFU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.