Ignoranță peste concentrația admisă

Ovidiu PAULIUC

De nenumărate ori îi auzim pe cei din preajmă înfierînd lipsa de spirit comunitar, de unitate civică, a noastră, a tuturor. Evident, persoanele aflate de față la discuție sînt excluse din categoria rău famaților. Doar eu și cu tine sîntem cetățeni responsabili, iar în rest sînt numai indivizi cărora le pasă doar de propria persoană, fără nici o urmă de respect pentru cei din jur. Evident, maieul e mai aproape de corp decît cămașa. Teoria spune că orice acțiune a unui individ pornește privind problema prin prisma propriului interes. Extrem de puțini sînt cei care se dedică trup și sufletul semenilor, dar nu prea îi vedem pe la noi, ci mai degrabă în manualele lor de istorie, că în ale noastre predomină vedetele de televiziune.

E clar că prin alte părți ale lumii există mai mulți indivizi interesați de soarta generală a grupurilor din care fac parte. E impresionant, de exemplu, să vezi mitinguri care adună laolaltă sute de mii de oameni, care își susțin civilizat niște principii de trai în comuniune. în schimb, dacă ne adunăm noi, în general o facem ca să spargem vitrinele, să însîngerăm adversarii, eventual să plantăm flori umăr la umăr cu minerii. Ne place la nebunie să înfierăm orice în jur, dar fără să ne implicăm. Ne place să așteptăm să șteargă altcineva mizeria pe care tot noi am făcut-o. Ne place să reclamăm, fiindcă asta ne-a intrat în genă, în lungii ani în care jumătate dintre români au devenit scriitori. De note informative.

Avem carențe majore în a ne apăra eficient interesul comun în fața a tot felul de agresori. O știm, dar o recunoaștem cu greutate. Bunăoară, o dovadă în acest sens este lipsa de interes față de acțiunea combinatului chimic de a-și deschide porțile pentru vizitatori, de a-și pune pe tarabă instalațiile care ne sufocă periodic. De ani de zile trăim cu batistele la nas și de ani de zile conducerea combinatului a adoptat o tăcere vecină cu sfidarea locuitorilor orașului. Și, totuși, cînd s-a produs minunea și „castelul balaurului” și-a deschis porțile, nimeni nu a vrut să îi treacă pragul. Teamă de noxe? Aș! Comoditate, teamă de responsabilitate, teamă de dat ochii cu reprezentanții combinatului, „las’ că are cine să se ducă!”, „și așa nu rezolv nimic dacă merg acolo”, etc. Nici activiștii ecologiști, mai ales cei care pînă acum au acuzat pasivitatea băcăuanilor în privința poluării la care sînt supuși, nu au mișcat un deget. Vocea lor este, încă, nefiresc de timidă.
Din păcate, ăștia sîntem: acuzăm cu voce tare, dar stînd cu spatele la cel acuzat, că poate-poate o înțelege că ne adresăm lui. Și la fel cum noi pretindem că avem opinie, iar autoritățile pretind că nu dorm de atîta căutat de soluții, la fel pretind și ei că sînt receptivi și încearcă să-și rezolve problemele. eamă de dat ochii cu reprezentanții combinatului, „las’ că are cine să se ducă!”, „și așa nu rezolv nimic dacă merg

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!