Reporter pe glob

Moș Bodrîngă din… Toronto!

Eugen VERMAN

… Așa e cunoscut aici, în Ontario – Canada: Moș Bodrîngă. După numele evocat de humuleștean, în „Amintirile” sale de pe vremea cînd era elev la școala de catiheți din „Folticeni”. A primit cu plăcere „porecla”, iar prima sa carte a intitulat-o „Din sacu’ lui Moș Bodrângă”. Renumele i se datorează umorului său nestăvilit, felului său de a fi – apropiat, mereu pus pe șotii, vesel, niciodată trist, chiar nici atunci cînd ar avea motive de tristețe. Acum, în februarie, a împlinit 86 de ani. Despre momentul nașterii sale scrie în stilul său inconfundabil: „Pe data de 14 februarie 1921, imediat după miezul nopții, am aterizat și eu pe această planetă. Mama spunea că era duminică. Acest <> a avut loc în satul Vărzărești, plasa Nisiporeni, județul Lăpușna, la circa 80 – 100 de kilometri de Chișinău”.
Eu am avut onoarea și marea bucurie să-l cunosc în ziua de 21 iulie 2002. Eram la Cîmpul Românesc de la Hamilton – Canada, cînd un alt român cu inima mare, preotul Nicolae Zelea, mi-a făcut cunoștință cu domnul Ovidiu Creangă. Fiindcă acesta e numele său cu care a „aterizat pe această planetă”. Atunci – era într-o duminică și, în această „Mică Românie” veniseră sute de români din Canada și din nordul Statelor Unite – mi-a oferit cartea sa „Din sacu’ lui Moș Bodrângă”. Cartea aceasta o publica la vîrsta de 80 de ani. „Prinzînd curaj” – cum singur spune – în 2003 a lansat un volum de epigrame – „Unde dai și unde crapă” -, iar în 2005 publica a treia carte – „Cu orice risc am să spun adevărul” – volum pe care mi l-a oferit și mie, pe 24 iunie 2006, eu fiind invitat, atunci, la Cenaclul literar „Observatorul”, cenaclu al oamenilor de cultură români din Toronto. Întîmplarea a făcut ca ședința cenaclului să aibă loc chiar la locuința domnului Ovidiu Creangă, de la 353 Betty Ann Drive,Toronto, mai bine spus în curtea casei sale – loc ce mi s-a părut un adevărat paradis. Revederea cu acest important român – spun „important” fără nici o reținere – a fost o adevărată bucurie pentru mine și pentru domnia sa. Prima carte a publicat-o la o vîrstă la care alții își oblojesc bolile sau se plimbă pe aleile parcurilor și chiar prin lume. La lansarea cărții a spus doar atît: „Acum, la venerabila vîrstă de 80 de ani, pot să spun că nu există… vîrstă!” Și, ca să demonstreze asta, a mai publicat, cum aminteam, două cărți după aceea, a treia la „venerabila vîrstă” de 85 de ani…
… Toată viața a lucrat în Chimie. „Chimia era pasiunea vieții mele, o iubeam cu ardoare și de aceea și Chimia m-a iubit pe mine. De altfel, Ovidiu Creangă se poate mîndri cu faptul că a fost unul dintre primii cercetători științifici care au pus bazele cercetării în Chimie la ICECHIM București. Dar viața sa e un adevărat roman. Ca de altfel, fiecare viață de muritor. Însă numai cei cu talent – cu un talent dublat de pasiune, perseverență și curaj – „își pot permite” să o pună pe hîrtie și să o ofere semenilor în semn de omagiu adînc pentru ei și pentru eternitate. A ajuns în Canada cînd avea 62 de ani și, așa, a început o nouă viață. A fugit din țară „nu pentru că o ducea rău din punct de vedere material”, ci datorită șicanelor ce i se făceau, lipsei libertății de exprimare, faptului că era… prea bun! Iar la noi, dacă ești „prea bun” ți se dă în cap sau, cum spune autorul, „primești șuturi în c…”. În Canada și-a înființat o firmă de Chimie, a mai făcut o invenție – împreună cu soția sa, Laura, invenții pe care în cele din urmă le-au vîndut pe un sfert de milion de dolari. Casa sa e un rezultat al banilor primiți. O grea durere s-a abătut peste acest om în aprilie 2000, atunci cînd iubita sa soție a fost luată la ceruri… „Rămas singur, am fost, o perioadă, dezorientat, aveam 80 de ani, chimie nu mai puteam să fac. M-am apucat de scris, că pentru scris nu am nevoie decît de un pix sau un creion ascuțit…”. Dar Ovidiu Creangă e un talent viguros și inepuizabil, „…nefiind un amintirist, ci un scriitor”, cum observă Paul Goma în prefața la „Cu orice risc…”. Cărțile sale sînt citite „dintr-o răsuflare”, conținutul lor autobiografic dezvăluind crîmpeie de viață, fapte și întîmplări autentice, pe care autorul le redă sincer și simplu, cum spuneam – cu un umor debordant; uneori, însă, umorul său fiind foarte… serios. Din păcate, aici, în România, se face prea puțin pentru cunoașterea unor astfel de oameni. Un adevăr trebuie înțeles, și anume că români precum Ovidiu Creangă, chiar dacă soarta i-a aruncat în alte colțuri de lume, prin scrierile lor sînt autentici ambasadori ai patriei-mamă, pe care o fac cunoscută – cu pasiune și nețărmurită dragoste de neam și țară – cu talent și abnegație, acolo, la mii și mii de kilometri de pămîntul din care se trag…ucurie să-l cunosc în ziua de 21 iulie 2002. Eram la Cîmpul Româ

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!