Părinți sau prieteni?

Cu toate că fiecare dintre noi are o familie de cînd se știe, ce-i poartă de grijă mai tot timpul, are rădăcini la care se va întoarce mereu, balanța tinde să se încline spre grupul de prieteni în care a intrat din vremea liceului, sau poate mai devreme.

Părinții sînt demodați și învechiți, adolescenții îi consideră „spioni”, „dușmani” sau „intruși” care vor doar să-și impună dorința lor. Așteptările, nevoile nu mai sînt aceleași și, de aici, se nasc așa-zisele conflicte între generații”; mama vrea ca tînăra/tînărul să studieze mai mult cînd afară e cald și soare, să se poarte „normal”, să se îmbrace „decent” cînd nonconformismul e în floare, și în nici un caz să nu se întoarcă de la discotecă mai tîrziu de ora 23.00 (iar programul se termină pe la 3-4 dimineața). Și, dacă „fata mamei” mai vine și cu un cercel în sprînceană, „că așa se poartă”, dictatura modei e învinsă și înlocuită de o pedeapsă.

În comparație, prietenii nu vor spune niciodată „nu-ți găuri urechea”, „nu purta blugii ăștia atît de strîmți” sau „nu fluiera pe stradă”, ci doar își vor da cu părerea: „Îți stă mai bine așa”, „ceilalti parcă erau mai frumoși” sau vor lua exemplu, și aici nu e vorba de indiferență sau de „fenomene de turmă”, ci doar de toleranță.

Poate că părinții, în loc să-și pună binoclu cu „infraroșii”, în loc să ne critice și să ne controleze la fiecare pas, ar trebui să uite pentru o clipă că sînt părinți, să încerce să vorbească, să se poarte măcar o dată ca noi și să nu uite că au fost și ei adolescenți care încercau, ca și noi, să desființeze regulile.

În grupul de prieteni ești mereu „cool”, ți se acordă încredere, te simți „de-al lor” și nu e nevoie să te comporți într-un anumit fel (mă refer la prietenii adevărați) pentru a le fi pe plac.

Nu spun că părinții să fie la fel de nebunatici ca și noi (ar fi ciudat, nu?), însă ar fi bine să înlăture din vocabularul lor, din cînd în cînd, cuvinte ca decent, nu trebuie, normal sau altele care, pur și simplu, ne îndepărtează de ei. Așa că, adolescenți, „trăiți-vă viața!”, iar voi, părinți, „lăsați-ne să ne trăim viața!”. (ANDREEA LUPU)