Prefectura Bacău a demarat un program de mediere sanitară pentru comunitățile de romi din județ. „Acesta constă în cursuri de formare de mediatori sanitari, în comunitățile de romi. Mediatorii sînt pîrghia dintre medicii de familie și romi, identifică modalități de creștere a accesului romilor la serviciile medicale publice, se ocupă de combaterea discriminării față de romi în cabinetele medicale și asigură instruirea pacienților”, a declarat Carmen Cioltan, purtător de cuvînt la Prefectura Bacău. Romii instruiți sînt din comunitățile de la Bacău, Buhuși, Băcioi, Valea Seacă, Parincea, Blăgești, Răcăciuni și Asău. După aceste cursuri de formare, mediatorii vor fi testați pentru obținerea unei diplome și vor fi încadrați de Autoritatea de Sănătate Publică Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.