De la lume adunate

Eminescu și… „Traiul între lupi”!

Calistrat COSTIN

Adesea ni se reproșează că ne amintim de EMINESCU doar de două ori pe an, de ziua de naștere și de nefasta zi a trecerii SALE în lumea umbrelor (din nefericire, în ETERNITATE)! Să ne amintim așadar de EL mai des…

Neîndoielnic, EMINESCU – zeul culturii și dăinuirii românești – a fost un om cu ferme, de neclintit convingeri democratice. El s-a simțit alături, prin mii de fire, legat de soarta celor mulți, de acei numiți de ăl mare moldovean „sarea pământului”, solidar cu pămîntul care, prin veacuri, de restriște, au păstrat cu sfințenie „odoarele” tradiționale apărîndu-și cu prețul tuturor sacrificiilor „sărăcia și nevoile și neamul”! Suferind de toate tristețile nației sale, neasemuitul nostru LUCEAFĂR, „pururi tânăr”, îndeosebi înspre apusul vieții sale, a împărtășit fără înconjor convingeri năzuind a sprijini ridicarea la lumină a „omului de jos”. Făcînd aprecieri pertinente despre cultura lui EMINESCU, acum mai bine de o jumătate de veac, „galacticul” G. CĂLINESCU sesiza că „printre cunoștințele lui încă din universitate”, poetul a fost sensibil la acele idei care „încercau a ocroti clasa proletară”, conchizînd că: „este, nici vorbă, în doctrina politică a lui EMINESCU, o nuanță de materialism istoric”, altfel spus o clară simpatie pentru orientarea „de stânga” între ideologiile social-politice fundamentale. Deloc surprinzător la OMUL-EMINESCU, ziaristul care a muștruluit cu verbul său de foc anomaliile vremii, ale contemporanilor ce se întreceau care mai de care în jefuirea comorilor țării aflate în… tranziție spre orizonturi de modernitate mai generoase (ce, în paranteză fie zis, întîrzie să se arate și la mai bine de un secol după trecerea în veșnicie a poetului național!). Gazetarul de la „TIMPUL” (eram în 1881), în elanurile sale justițiare, sare în apărarea socialiștilor persecutați de guvern și scrie: „E firesc ca asemenea naturi energice să fie izbite de spectacolul încurajării sistematice a nulităților, să le opuie un fel de disperare față de viitorul societății în care trăiesc și să-și deschidă perspectiva unei reforme morale prin răsturnarea radicală a tot ceea ce există”! Tulburător idealism, amară intuiție a „legendei” dintotdeauna și pentru totdeauna a „veacurilor”… Deziluzionat, dezgustat, înfrînt practic de cîinoșenia și nesimțirea clasei politice, EMINESCU împărtășea unui prieten, ziarist și el, aceste gînduri finale, cutremurătoare: „Știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la ROM+NUL, eu de la TIMPUL, și hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuți să trăim între lupi. La mânăstire, în chiliile solitare, să ne scriem letopiseții în care să înșirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru că se știe cât amar a suferit românul cât a trăit pe acest pământ”! Ceea ce însă „nefericele” poet n-a prins în „lamentațiunea” sa e că „lupii” și „famenii” în chestiune, erau și ei, cel puțin în parte, tot… „neam românesc”! Dar asta-i altă poveste…urătoare: „Știi ce, dragul meu, hai

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!