Scandalul «poliției sondelor» s-a stins în coadă de pește

Administrator

Scandalul iscat anul trecut în jurul agenților de pază și protecție aduși la Zemeș de Petrom – OMV pentru a supraveghea utilajele petroliere s-a încheiat în coadă de pește. în octombrie 2006, salariații firmei de intervenție rapidă Ovidius Prod Guard din Constanța au fost acuzați de mai mulți locuitori ai comunei de abuz în serviciu, violențe și comportamente inadecvate. Mai mult, nemulțumiții au declanșat un protest spontan în fața primăriei și s-au adresat celor de la Drepturile Omului. Evenimentele au impus, pînă la urmă, intervenția autorităților, Poliția Bacău demarînd imediat o anchetă.
„Principala sesizare se referea la agresarea de către agenții Ovidius Prod Guard a unui salariat al Poliției Primăriei Moinești. Se pare însă că bărbatul a fost surprins în timp ce încerca să sustragă combustibil proprietatea Petrom. în plus, el n-a prezentat certificat medico-legal, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva agenților respectivi. Celelalte plîngeri nu s-au verificat. Totuși, agenții au fost atenționați asupra comportamentului vizavi de localnici”, a declarat recent purtătorul de cuvînt al Poliției Bacău, Carmen Șova.
Deznodămîntul este departe de a-i împăca pe nemulțumiți și pe reprezentantul Drepturilor Omului de la Moinești. Mai mult, au apărut pe plan local voci care susțin că ar exista legătură între Ovidius Prod Guard și retrocedarea unor terenuri luate zemeșenilor de comuniști, pămînturi de care Petrom ar fi direct interesată. „Nu s-a făcut dreptate și, mai mult, se încearcă mușamalizarea unor fapte. Deținem zeci de sesizări scrise privind abuzurile acestei firme și vom face demersuri pentru a i se ridica dreptul de funcționare”, a comentat Petrișor Beita de la Drepturile Omului. Ovidius Prod Guard a început, însă, să facă angajări printre localnici. (Alin LEANCĂ) zemeșenilor de comuniști, pămînturi de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.