Punctul pe „i”

Adevărata civilizație

• oportunitatea integrării în Uniunea Europeană n forme care se duc și realități care vin n tradiții și modernitate (1)

La începutul deceniului IV al secolului trecut marele savant istoric Nicolae Iorga desfășura o activitate intelectuală febrilă – științifică, culturală și politică, activitate concretizată în sutele de volume și miile de pagini scrise, inclusiv în renumitele prelegeri ținute la cursurile de vară ale Universității Populare de la Vălenii de Munte. O sîrguincioasă studentă – Maria Ciorea – s-a încumetat să selecționeze cursurile profesorului ținute în anul 1933 și să-l determine pe savant să le verifice și să le publice. Astfel, la Editura „Cugetarea” s-a tipărit lucrarea lui Nicolae Iorga, intitulată „Idei asupra problemelor actuale; forme care se duc și realități care vin; vechea și noua Europă”.
în multitudinea problemelor abordate, Iorga pornește de la faptul că „adevărata civilizație nu constă în antagonisme care par iremediabile, ci în aplanarea lor pentru ca sufletul omenesc să-și poată urmări în liniște munca și găsi relativa fericire pe baza adevărurilor universal acceptabile”. O atare idee impresionează prin actualitatea ei privind concepția despre autentica civilizație umană. Pentru a se ajunge la o astfel de civilizație, savantul – istoric considera necesar a se pune un accent mai mare pe păstrarea tradiției. Iorga apreciază că tradiția nu este ceea ce-și imaginează moderniștii – ceva vechi, demodat, de care bine că ne-au scăpat promotorii formelor occidentale, cărora trebuie să le mulțumim. Nu se poate imagina „prin icoana unui boier de pe vremuri cu ișlic, mantie largă, papuci orientali și ciubuc, apăsînd pe țăran și închinîndu-se totodată și la turci și la ruși”. Oamenii din acel timp erau gînditori cuminți despre lucruri pe care le știau foarte bine; pe vremuri nespus de grele au scăpat un neam, iar în ceea ce privește raporturile cu țăranii, ele erau prea directe ca să poată fi cu totul reale și împrejurările impuneau o colaborare pe cîmp, în casă, la biserică, din care era imposibil să nu se desfacă și unele sentimente. Iorga considera că întorcerea la tradiție nu înseamnă întoarcerea la trecut, ci ținerea în seamă a ceea ce din transmisiunea secolelor e încă viu… Tradiția reprezintă și minimul de poezie care e necesar pentru ca o societate să trăiască.
Evoluția societății și transformările economice, social-politice, științifice și culturale care au avut loc în cele aproape opt decenii de la exprimarea gîndirii iorghiste și pînă în prezent au bulversat Europa și, implicit, societatea românească, deși România a stat și în nemeritatul con de umbră în cei aproape 50 de ani de comunism.
Vechea Europă reglementată și reașezată de prevederile tratatelor Westphalic (1648); Viena și Sfînta Alianță (1815); Paris (1856); Berlin (1878) și, în final, sistemul Versailles (1918-1919) era structurată și restructurată conform intereselor marilor puteri și mai puțin ale popoarelor. România se reîntregise statal, dar contradicțiile care măcinau încă continentul erau prevăzătoare de noi stări conflictuale. A doua mare conflagrație mondială a condus la noi prefaceri și schimbări, inclusiv la mutilarea României reîntregite. După o perioadă de reîncordare și retensionare (Războiul Rece), Europa și-a regăsit echilibrul firesc și s-a acționat în direcția unificării continentului (9 mai 1950 – Roma); predicțiile lui Jean Monnet și ale lui Robert Schuman au prins contur real. Astăzi, cele 27 de state care formează Uniunea Europeană reprezintă un corolar continental capabil să reformeze structural societatea așteptatelor împliniri. Problema de esență constă în modalitățile de interferare a tradițiilor cu modernimsul. Cu un alt prilej încercam să compar realizarea Uniunii Statelor Americane cu cele ale Uniunii Europene. în primul caz, populațiile aborigene s-au subordonat cu relativă ușurință coloniștilor veniți din extra-Terra, omogenizîndu-se într-un aluat nou, iar părinții fondatori ai legislației noii națiuni americane (Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, Patrick Henry) au reușit -prin conținutul „Declarației de Independență” (4 iulie 1776) și apoi al Constituției din 1787 – să fi nivelat spiritele și opțiunile tuturor. în al doilea caz, vechile națiuni europene – dispunînd de tradiții și particularități specifice – manifestă o oarece rezervă față de modernismul impus de Bruxelles. Ce se va întîmpla cu românii recent reintegrați în noul organism european? Cum se vor armoniza tradițiile cu modernitatea? Sînt probleme de stringentă actualitate. Răspunsurile se vor contura în timp. (Va urma). (prof. dr. Jean CIUTĂ) și realități care vin; vechea și noua E

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!