Cei 721 de elevi și cele 43 de cadre didactice de la Colegiul „C.Negri”din Tîrgu Ocna beneficiază doar de 25 de calculatoare cu un nivel mediu de funcționabilitate. în cadrul Colegiului Național”Costache Negri”, activează clase cu profilul matematică-informatică, pentru care numărul de laboratoare de informatică este insuficient pentru desfășurarea în condiții optime a orelor. Din cauza lipsei de calculatoare, sînt frecvente cazurile în care orele de laborator se desfășoară în sălile de clasă. „Cele 25 de calculatoare au instalate programe ce deservesc și celorlalte materii din orar, din care cauză desfășurarea simultană a acestor ore cu aplicații, cît și a celor de informatică devine dificilă”, a precizat Cecilia Oancea, profesor de informatică. „Nu vom putea să ne aliniem la standardele europene de educație, fără să facilităm accesul la informații, atît al elevilor cît și al cadrelor didactice”, a declarat directorul Colegiului, prof.Theodora Șotcan. „în acest scop am finalizat un proiect care prevede crearea unui Centru de Inițiere și Formare în Tehnici Informaționale și dotarea acestuia cu un număr de 20 de calculatoare. Sperăm să obținem și finanțarea necesară, astfel încît să putem reduce decalajul existent la nivelului accesului la informații și mijloacelor moderne de predare”, a mai spus Theodora Șotcan.
Acest proiect a fost lansat în cadrul Programului de granturi pentru dezvoltare școlară, finanțat de Ministerul Educației și Cercetării. Pentru anul 2007, suma totală alocată acestui program este de 5.000.000 Euro, iar valoarea medie a unui grant este de 10.000 Euro (echivalentul în lei). Termenul limită pînă la care se pot depune propunerile de proiecte, este 30 Martie, orele 16.00. O școală poate depune doar un singur proiect în cadrul unei runde de competiție anuală. (Romulus Dan BUSNEA)în Tehnici Informaț
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.