Claudiu BOANGIU
O căruță cu bani a trecut hurducîndu-se greoi pe drumurile județului… și s-a tot dus. Pe coviltiru-i scria mare, să știe tot omul ce-i cu ea: Administrația Fondului pentru Mediu – finanțări pentru proiecte de mediu. Două luni s-a plimbat carul cu subvenții pe sub nasul autorităților publice locale. între 20 decembrie 2006 și 15 februarie 2007, vestitorul de pe capră i-a invitat pe cei aflați în nevoie să se anunțe, să bage mîna pîn’ la cot în aurul din căruță și să-l folosească acolo unde le-ar fi nevoia. Puteau primi finanțare din Fondul pentru mediu proiecte propuse de operatori economici, autorități publice locale, organizații neguvernamentale și unități de învățămînt. Cu toate acestea, doar un consiliu local, două firme, un ong și o instituție de învățămînt din județ au avut îndrăzneala să solicite subvenții. Deși stăm prost, foarte prost la capitolul „Mediu”. Iar banii veneau să sprijine taman activitățile la care sîntem deficitari și unde fiecare leuț însușit e bine venit: prevenirea și reducerea poluării de orice fel, gestionarea și reciclarea deșeurilor, protecția resurselor de apă, administrarea zonelor protejate, împăduriri, educarea populației privind protecția mediului etc. Sumele puse la bătaie nu erau de neglijat, întrucît erau cuprinse între 10.000 și 20 de milioane de lei noi, în funcție de proiect.
Primarii și consiliile locale au găsit de cuviință că e mai practic să-și consume energiile căutînd scuze pentru a nu solicita finanțări de la Mediu. Că-s scumpe documentațiile, că nu sînt siguri că vor obține subvențiile, că-i mare concurența, prea îndelungat intervalul de timp pînă vin banii și urgențele-i presează… Deși cel care ar fi reușit să obțină fonduri crea inclusiv noi locuri de muncă. Bani siguri sînt doar cei care vin de la Guvern, prin intermediul Consiliului Județean. Numai că ăștia-s foarte puțini, stîrnesc doar revoltă și plîngeri și nu ajung nici pentru plata salariilor angajaților din sectoarele care-și ridică banii de la primării. E drept că finanțările nu se obțin ușor. însă căruțe cu bani vor tot trece de acum pe la nasul nostru. Și dacă nici o autoritate publică locală nu se va înfinge la ele, vom ajunge să dăm statut de credibilitate vorbelor pizmașilor din alte județe ale Moldovei. Care susțin că Bacăul nu a cunoscut o dezvoltare economică reală. Ci una trasă-împinsă de fondurile care s-au revărsat aici din sacii aduși, fără efort, de la buget, de influenții politicieni locali. Bani care s-ar fi îndreptat, prin intermediul consiliilor locale și prin cel județean, către firmele clientelei politice și fără de care chiverniseala noastră nici măcar nu ar stagna, ci ar lua-o la vale. Și e păcat să fim tratați drept niște găinari.cale. între 20 decembrie 2006
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.